Maria HOTEA: Poesis

Nu mă sperie greul

 

Am dăruit din suflet-mi cu ardoare și drag
Speranță, iubire,candoare, bunătate,
Iar astăzi cu bucurie îmi zâmbesc în prag
Ale verii zile însorite ce-mi sunt minunate.

 

Parfumul florilor gingașe mă îmbie cu dor
Să trăiesc cu intensitate clipele senine ,
Mă încred în vise sublime ce nu mor
Speranța o simt mereu că o am în mine .

 

În inima curată am mereu nespusă iubire
Şi zi de zi cu dragoste știu să o dăruiesc ,
Aşa cunosc și simt adevărata împlinire
Viața cu dragoste din plin eu mi-o trăiesc.

 

Nu mă sperie în clipe triste greul nicicând
Fac doar în liniște,cu calm,un pas înainte ,
Pasări minunate se înalță în zbor cântând.
Îndemn îmi sunt, păstrându- le în minte!

 

 

Sunt vise ce rămân neîmplinite         

 

Într-o bulă de cristal
aș vrea uneori să pot trăii,
Marele ceasornic al timpului
să se oprească
Clopotele morții
să nu mai bată în largul zării,
Să nu existe singurătate
și nici durere trupească!

 

Iubirea sublimă în liniște
peste tot să domnească,
Să nu pot vedea dar totuși
să văd minunățiile ei
Să nu pot merge
dar pașii s-o întâlnească,
Să nu pot auzii
dar să știu miracolul armoniei!

 

Aș vrea să găsesc un loc în care
să nu fie trecut
Și amintirile să le regăsesc…
ele să existe
Prezentul să fie
întruchiparea viitorului necunoscut,
Dar toate acestea sunt vise
ce rămân neîmplinite!

–––––––––

Maria HOTEA

5 iulie, 2018

 

Lasă un răspuns