STROPI DE SPERANȚĂ
Clipocind, cad stropii de speranță-n baltă,
Se-amestecă cu ploaia, ce geme în tăcere…
Pânza apei încrețind-o, cu svâcnet tresaltă,
Cu susur de izbândă și tremur de plăcere !
Mai am ceva speranțe, ce se mai zbat încă,
Un zâmbet vag crăpând, pe arsa-mi buză,
Dar la timp se-oprește, ca valul de o stâncă,
Negăsind limanul ce viața mi-l refuză !
Mă picură și vise, ca stropii mari de ploaie,
Pe frunze ruginii, de deznădejde dureroasă,
Făcând și pietrele, ca o lavă să se-nmoaie,
Scurgându-se în râulețele, mici de angoasă !
Dar n-am s-alunec eu, pe drumul ăst-abrupt,
Nici pe lunecoasa pantă, cu vise sugrumate…
Voi învăța din stropi de fericire să mă-nfrupt,
Căutând speranța și prin pietre sfărâmate…
Și-oricât să-mi cânte vântul, ca surd scripcar,
Prăpădit printre sonate, cu scârțâit strident,
Eu-mi voi trimite visul, cu gândul meu hoinar,
Să cutreiere în viitor, dar trăind și in prezent !
–––––––––––––
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
8 iulie, 2018