SINGURĂTATE
Grea îmi ești Singurătate, din dulap haină de doliu,
Cu miros de naftalină, dar și găuri de la molii…
Te mai port încă pe umeri, îmi atârni ca un lințoliu,
N-am putere să te-azvârl, n-a rămas dram de orgoliu,
Să te-arunc în foc de Iad, unde dănțuiesc diavolii,
Ca să scap de vraja bolii…
E așa de trist în juru-mi, zbiară liniștea-n odaie…
Hărmălaie e pe-afară, dar în mine-i doar tăcere…
Mă apasă tot mai mult și simt trupul cum se-ndoaie,
Șobolanii-mi rod din suflet și din vise-mi las gunoaie,
N-am pe nimeni lângă mine, ajutor să pot a cere,
Să mai pot simți plăcere…
A trecut atâta vreme să-mi mai vină câte-o veste,
Să-nțeleg că cineva, poate-i pasă, se gândește…
Dar oricât m-aș ruga parcă, la puterile celeste,
Să-mi aducă doru-n prag, să scriu filă de poveste,
Tot mai mult Singurătatea stă la colț și mă pândește,
Și cu-amaru-i mă hrănește…
Nu știu cât timp o să am, cât a mai rămas în stamnă,
Dar din neguri vreau să văd, cum speranța înverzește…
Că în lutul meu uscat, pân-acum, ce mă condamnă,
La tăcere și uitare și la toamne tot mă-ndeamnă,
Primăvară să simt azi, flori de mai cum îmi sădește,
Și cum trupul meu rodește…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
19 iunie 2019