CHIRIAȘI PRIN ALTE LUMI…
Fugit-au anii, ca păsări călătoare au trecut…
Atâția, că ni s-a uscat și zâmbetul pe gură…
Lacrimile scurse s-au ceruit și ne-au zăcut,
Pe-obrajii scrijeliți, pe-mbătrânitul chip, tăcut,
Ca scoarța de copac, la care se-abătură,
Furtunile, cu fiecare lovitură…
Am tot așteptat, cu toții, vreo mână de-ajutor,
Un Mesia, să ne scoată la lumină, din genune…
Dar nu ne-a venit, nici Zeul din ceruri, călător,
N-a bătut vreun înger poarta, pe la noi rătăcitor
Și-așa, pierdut-am calea, învățând a ne supune,
Uitând de-nvățăturile străbune…
Ne-am lăsat în voia soartei, să treacă de la noi…
Am tot iertat pe păcătoși, pe noi ne-am amăgit…
N-am pus pieptu-nainte, am dat ca racul înapoi,
Ne-am alăturat și altora făcând un lung convoi,
În loc să ne-ndreptăm de mijloc, noi… am fugit,
În lumi străine-am pribegit,
Crezând, că acolo-s câinii cu colaci în coadă…
Și-așa, lăsarăm și copiii și părinții și străbunii…
Având ciolane, cu mai multă măduvă să roadă,
Am pus umerii, nu acasă, ci l-alții, la corvoadă,
Lăsând în vetre părintești, încă aprinși cărbunii…
În urmă rămânând ruine și tăciunii…
Și, ce-avem acum, ajunși cu ani la fund de sac ?
La părinți, copii buni n-am fost și la copii, părinte…
Ce să fac, de poate am ceva ochios să-mbrac,
Sau, mai bun pusesem, de-ale gurii, în stomac ?
Acum, țărâna altei lumi avea-vom pe morminte,
Și, pe cruci…străinele cuvinte…
—————————-
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
24 iulie, 2018