O VIAŢĂ NOUĂ
*
*
Du-te tristeţe. Nu se mai poate
să-mi stai în gânduri şi să suspini,
când al tău suflet, cu răutate,
însămânţează-n inimă-mi spini !
*
*
Pleacă durere. Cât să reziste
trupul în care te zbengui des,
când decolează de pe-a lui piste
lacrimi din care fulgere ies?
*
*
Daţi-vă-n lături spaime bizare,
căci locu-mi nu e printre căderi.
Inima-mi este mistuitoare,
sufletul plin e de adieri.
*
*
O viaţă nouă vreau în cotururi.
Sper ca-n esenţe s-aud pulsând
imaculate, splendide-azururi
unde să bântui din când în când .
12 martie 2020
Altfel
*
*
Nu mai mi-e frică. Merg mai departe.
Îmi scol căderea când mă mai frâng.
Nu-mi pasă dacă prin geamuri sparte
vin cucuvele şi-n jJjuru-mi plâng.
*
Cât va să fie o să-mi convină.
ţţŢelul e simplu şi e modest.
Îmi fac coliba pe o colină
şi-i las pe alţii pe Everest.
*
Visele mele le pun să toarcă
fire modeste pe-al vieţii fus
şi din târâşuri visez că parcă
cu-arìpi uşoare zbor cât mai sus.
*
Fără tristeţe, fără regrete
către-al meu capăt mă-ndrept cântând,
căci în deşertul său nu mi-e sete
cât simt izvoare-n trup susurând.
11 martie 2020
Contraste
*
Nu las durerea să mă mai soarbă,
printre decepţii nu-mi mai fac drum.
Zburd în speranţă prin a ei iarbă
şi trăiesc vesel clipa de-acum.
*
Nu mai vărs lacrimi stând în tristeţe
şi din buruiene făcând cununi.
Noilor visuri le dau bineţe
croind din zâmbet mii de minuni.
*
Nu stau pe gânduri în amintire
torcând regrete pe fus de dor.
Strâng în buchete noua rodire
şi-alerg cu dânsa spre viitor.
*
Nu-mi pasă dacă ninge sau plouă
că despărţirea va fi-n curând.
Sufletu-îşi spală faţa cu rouă,
inima zburdă-n mine cântând.
10 martie 2020
Întrebări
*
Oare nu e mai greu lângă Domnul
unde este lumină mereu?
Cum se poate trăi fără somnul
plin de vise trimis de Morfeu?
*
Nu-i pedeapsă prin spaţii să bântui
fără ţeluri şi fără cusur
şi să nu mai am ce să mai mântui
în nucleul eternului pur?
*
Voi putea să uit lumea în care
am avut împliniri şi dorinţi,
dar şi triste decepţii amare
care-au scos al meu suflet din minţi?
*
Ce voi face cu dorul ce-n mine
o să fie un veşnic frământ?
Va putea veşnicia reţine
al meu suflet mânjit de pământ?
9 martie 2020
P R E Z E N Ţ Ă
*
Câtă-ncântare fulgeră-n mine
când din iubire îmi fac nucleu
din care iese şi-n care vine
fără odihnă chiar Dumnezeu.
*
Îi simt prezenţa în respiraţii,
I-aud în sânge glasul divin,
prin orice fibră trece-n vibraţii
luminând neguri cu-al Său senin.
*
Suflă în norii ce-mi umbresc bolta,
mângâie tandru noii mei zori
şi îmi zâmbeşte când în recolta
ce-mi creşte-n suflet mângâie flori.
*
Nu lasă răul să mă înhaţe
ca de durere să fiu înfrânt.
Când trist mă vede, mă ia braţe
şi mă îndeamnă să râd, să cânt.
8 martie 2020
Trenuri
*
*
Ce de trenuri! În iureş năvalnic
halta mea o ignoră pe rând,
când mă văd aşteptând, trist şi jalnic,
ale ploilor bice-ndurând.
*
*
Mi-a rămas o speranţă. Acarul
mi-a şoptit că există-un triaj
unde-aşteaptă plecarea marfarul
ce pe şine devine miraj.
*
*
Va opri?… Sau în chip de nălucă
am să-l văd cum se pierde în zări
nedorind aşteptarea-mi s-o ducă
şi s-o lase într-una din gări.
*
*
Mai aştept… Trenuri trec… Somnul vine
şi adorm obosit, pe peron,
visând cum zboară-n iureş pe şine
trupul meu prefăcut în vagon.
6 martie 2020
S E V Ă
*
*
Stropi de lumină picură norii
când pe-a mea boltă se înghiontesc
şi dacă-n noapte mişună zorii,
de-un timp îmi pare că e firesc.
*
*
Nu mă mai miră că sunt un altul
care se simte-n mine stăpân,
în zbor frenetic schimbându-mi saltul
şi-n flori superbe stogul de fân.
*
*
Stinsele mucuri sunt mândre ruguri
care-şi înalţă arderea-n cer,
ca niciodată de-acum în cruguri
să nu mai fie umbre şi ger
*
*
Codrii-s un foşnet de bucurie
apele cântă, aeru-i plin
de tari miresme şi armonie
când nu ştiu dacă plec sau revin.
5 martie 2020
ÎMPRIMĂVĂRARE
*
Dintr-o vreme mă simt ciocârlie
şi spre-azururi mă-nalţ într-un zbor
care poartă-n arìpi armonie,
iar în plisc o mlădiţă de dor.
*
În văzduh mă doresc curcubeie
ce ar vrea să-mi devină veşmânt
şi din slavă chiar Calea Lactee
se oferă să-mi fie pământ.
*
Trupul meu nu mai dârdâie-n geruri,
simt în gânduri un foşnet de glas
ce-mi descrie imensele ceruri
unde-odată voi face popas.
*
Şi în inima mea mii de ruguri
din lumina speranţei se-aprind
când pe ramuri,din noii mei muguri
albe flori privesc lumea zâmbind.
4 martie 2020
V I A Ţ A
*
Viaţa hărăzită de ursită
ca un bloc de marmură-i mereu
pentru-a fi cu patimă cioplită
până când se-ajunge în nucleu.
*
Viaţa care este o părere,
şi-n neant se spulberă oricum,
seamănă mai mult c-o adiere
şi-o cărare-n loc de-un mare drum.
*
Viaţa-n care nu schimbăm o iotă
şi-o trăim aşa cum ne e dat,
uneori ne pare o golgotă,
alteori rai binecuvântat.
*
Viaţa – dar divin ori o năpastă,
când cu gândul Său, Cel drept şi Sfânt
a creat-o din a morţii coastă !
Suflet întrupat sau doar pământ ? …
3 martie 2020
SINGURĂTATE
*
Bacoviene moine mă-mproaşcă
cu plumb în suflet şi-n gânduri scrum,
când simt că-n mine oasele-s fleaşcă
şi sub noroaie nu văd un drum.
*
Unde mă poartă-atâtea mizerii
puse-n desaga ce-o car cu greu
de când dau iama-n triste siberii
de care fuge şi Dumnezeu?
*
Clopote sparte sună-ntr-o dungă
şi-o şoaptă-mi spune că-n depărtări
e pregătită o cale lungă
fără urcuşuri şi fără zări.
*
S-amân plecarea, mi-aprind luleaua,
îmi sprijin fruntea de pumnul strâns
şi-n timp ce-afară se-aşterne neaua
în mine ninge ultimul plâns.
2 martie 2020
Forfotă
*
*
Înfloresc primăverile mele
în livezi ce în suflet le port
când în chip de icar, către stele,
orice vis zboară fără efort.
*
*
Codrii dragi de zefir se-nfioară
foşnind tandri în inima mea,
când încep ghiocei să apară,
ignorând orice frig şi-orice-nea.
*
*
Simt în gânduri şi-n trup dans de focuri
care ruguri în ele aprind,
luminând înnoptatele locuri
unde-ascult al speranţei colind.
*
*
E o forfotă plină de viaţă,
o-nviere a tot ce iubesc,
o ciudată schimbare la faţă,
un miracol superb şi firesc
1 martie 2020
———————————–
Anatol COVALI
București
Martie 2020