S E V Ă
Stropi de lumină picură norii
când pe-a mea boltă se înghiontesc
şi dacă-n noapte mişună zorii,
de-un timp îmi pare că e firesc.
Nu mă mai miră că sunt un altul
care se simte-n mine stăpân,
în zbor frenetic schimbându-mi saltul
şi-n flori superbe stogul de fân.
Stinsele mucuri sunt mândre ruguri
care-şi înalţă arderea-n cer,
ca niciodată de-acum în cruguri
să nu mai fie umbre şi ger
Codrii-s un foşnet de bucurie
apele cântă, aeru-i plin
de tari miresme şi armonie
când nu ştiu dacă plec sau revin.
————————————–
Anatol COVALI
București
18 octombrie, 2018