Anatol COVALI: Senin

SENIN

 

Senin mă simt, ca cerul în nopţile de vară,
bogat în gânduri cum e şi-al meu frumos destin,
iar aerul din mine, pentru întâia oară,
e plin de-o puritate sfinţită de Divin.

O linişte sublimă mă-nvăluie gingaşă,
ca o răcoare blândă cum n-am simţit nicicând
şi vreau ca pe-al meu suflet s-o pun ca pe-o cămaşă
pe care să n-o cumpăr, dar nici să nu o vând.

Pădurile din mine vibrează ca o harpă
care doineşte-un cântec ce mângâie cu spori
de viaţă şi iubire fiinţa-mi încă stearpă,
însămânţându-mi cerul cu-ai împlinirii sori.

De unde revin toate, lipsite de tristeţe,
şi pline de atâta ameţitor parfum
ce răspândeşte-n mine o nouă tinereţe
care colindă iarăşi pe-al fericirii drum ?

Nu ! Nu mai sunt acelaşi. Ceva-îmi destramă toate
regretele ce-n mine de la o vreme ţes
pe flamura speranţei cuvintele SE POATE !,
în timp ce al meu suflet culege rod ales.

————————————–

Anatol COVALI

București

6 iulie 2019

Lasă un răspuns