Anatol COVALI: La aniversară (lirice)

Aniversară

 

Oare ce mi-aș putea dori mai mult ?
Am fost întotdeauna un tumult
în viața care
mi-a dăruit și ce nu i-am cerut,
din dragostea-i mereu mistuitoare
făcându-mi scut.

 

Am fost pe culmi și-acolo am rămas
să îmi admir azurul meu retras,
dar plin de seve,
pe care dacă alții nu-l zăresc
e pentru că, cu toate că-i aieve,
e har ceresc !

 

Sunt fericit că am ajuns aici
fiind artist și nu biet măscărici,
poet ce lasă
în urma sa creații care vor
să aibă parte de o viață-aleasă
în viitor.

 

Anii sunt mulți, sunt grei, plini de omăt,
dar când mă uit adesea îndărăt
nu mi-e rușine
de ce-am făcut și las în urma mea
și simt că Cel pe care-L port în mine,
aici mă vrea !

 

Călătoresc în timp

 

Călătoresc în timp uitând prezentul trist
şi retrăind intens frumoşii mei ani tineri,
când mă mândream mereu doar pentru că exist
şi mă-ndreptam spre ţel zâmbind, fără reţineri.

 

Acolo rodul meu a fost mereu bogat,
n-aveam măcar un fruct să aibă viermi într-însul
şi sufletul meu pur zbura ne-ncorsetat,
căci încă mai spera şi nu-l umbrise plânsul.

 

Mă-mbrăţişez vibrând cu vechile iubiri
şi hoinărim cântând frumoasele-nceputuri
în care nu erau eşecuri, rătăciri
şi visele păreau mirific zbor de fluturi.

 

Din ce în ce mai des călătoresc în timp
şi totdeauna-n el cu-nfrigurare caut
să zbor cu aripi mari prin primul anotimp
şi să mai cânt visând pe-al tinereţii flaut.

 

În acest blând amurg

 

În acest blând amurg, nu mi-ar displace
să fiu pentru o clipă iarăşi zori
ca în a tinereţii tandră pace
să simt ai împlinirilor fiori.

 

În acest blând amurg visez , din plângeri,
să cânte iar iubirea cald şi lin
prin glasurile cetelor de îngeri
care-mi alintă clipele-n destin.

 

În acest blând amurg nu este iarnă,
nici primăvară, vară, toamnă nu-s.
Chiar dacă norii vieţii-ncep să cearnă
clipe care par fulgi pe-al meu apus.

 

În acest blând amurg sunt numai visuri,
speranţe, împliniri şi bucurii
şi guri de rai, superbe paradisuri,
unde conjug mereu verbul a fi.

 

De nu erai

 

De nu erai cu mine, sunt convins
că aş fi fost de multe ori învins
de viaţa dură,
ce jubilează când nu ai curaj
şi-n loc de-ntreg îţi dă o firmitură,
sau un miraj.

 

Numai cu tine-alături am putut
munţi de-îndoieli din calea mea să-i mut
şi să am parte
de bucuria că neîncetat
trăiesc nu-ntr-un bordei cu geamuri sparte,
ci-ntr-un palat.

 

De-aceea te iubesc şi-ţi multumesc
că drumul lângă tine-a fost firesc,
fără hârtoape,
că am ajuns , gândind mereu la fel,
să fim până la urmă-atât de-aproape
de-al nostru ţel.

 

Ştiu că-i târziu, că în curând plecăm,
dar hai să râdem, să ne bucurăm
de împlinirea
ce vieţii noastre nu i-ar fi zâmbit
dacă în noi nu clocotea iubirea
ce ne-a unit.

 

Ce alegi

 

Ai făcut un bine?
Se uită.

 

Ai făcut un rău?
Se ţine minte.

 

Bunătatea
este o povară
de care oricine
vrea să scape.

 

Răutatea
este o daltă
care-ţi sculptează
numele
în memoria
colectivă.

 

Depinde de tine
ce alegi:

 

Să fii iubit
o clipă

 

sau să fii urât
o veşnicie.

–––––––––––-

Anatol COVALI

București

7 iunie, 2018

 

La mulți ani poetului, Anatol COVALI

Lasă un răspuns