Anatol COVALI: Dar sufletul e-n frunte

Dar sufletul e-n frunte

 

Cu ger, cu nea, cu gheaţă,
iarna îmi stă-nainte
şi îmi aduce-aminte
că mai e-un rest de viaţă,

de care se agaţă
penultimele-mi ţinte,
elanul din cuvinte
ce să reziste-nvaţă.

Stau clipele la pândă
uitându-se speriate
cum ritmul morţii bate
în ornic de osândă,

şi sper într-o dobândă
de generozitate
de la eternitate,
spre-a ţese o izbândă.

În iureş de frământuri
privesc cu jind spre piscuri
şi urc chiar de sunt riscuri
şi suflă aspre vânturi.

Prefac geamătu-n cânturi
când hrăpăreţe pliscuri
îmi sfarmă obeliscuri
nălţate în avânturi.

Mai sunt cărări spinoase
de străbătut pe munte.
Din când în când o punte
arunc peste crevase.

Potecile rămase
încearcă să mă-nfrunte,
dar sufletul e-n frunte
şi nu o să mă lase.

————————————–

Anatol COVALI

București

13 martie 2019

Lasă un răspuns