Anatol COVALI: Amân (Sonet)

Amân

                                                            Sonet

 

Amân clipă de clipă şi mă trezesc mereu
că am uitat tot ce amân întruna
când soarta mea mă minte că a trecut furtuna,
că pe-al meu cer e-un splendid curcubeu.

E linişte deplină-n eul meu
de parcă-aşa în viaţă-mi a fost întotdeauna.
Că nu mai este timp îmi e totuna
şi nu-mi mai pasă dacă mai dau de câte-un greu.

Plutesc în voie pe acelaşi lac
pe care-n oceane cu gândul îl prefac
şi-aştept s-aud sirenele cum cheamă.

Aş înota spre ele sfidând orice talaz,
vibrând de pasiune, fără să-mi fie teamă,
chiar numai pentru-o clipă de extaz.

————————————–

Anatol COVALI

București

10 decembrie, 2018

Lasă un răspuns