Fiecare clipă, îmi vorbește despre tine
Stai cuminte-n poze și parcă-mi zâmbești…
Ziua-n care am plecat, te-aș fi luat cu mine;
Te-aș fi ascuns din nou, printre file de povești.
Tot de-acolo ai evadat, într-o altă noapte,
Când pe-alei de dor, păreai că rătăcești…
Te-am luat de mână, te-am îmbrăcat în șoapte,
Cu dragoste te-am învelit, ca să nu răcești.
Tot privesc clepsidra când timpul strănută,
A răcit și el, tot așteptând să vii…
Iar cerneala zace, într-un colţ, tăcută,
Eu o cert și-o-ntreb: „de ce nu vrei să scrii?!…”
Mă privește suspinând, cu ochii ca zarea,
Iar stiloul ca și ea, oftează-ncetișor…
Cât de neagră-mi pare toată depărtarea!
Nici măcar Cuvântul, nu-mi sare-n ajutor…
Chiar și el s-a aliat, cu biata călimară,
M-a lăsat cu dorul, să mă sfătuiesc…
Până și cafeaua, îmi pare așa de-amară,
Doar cu-a ta sărutare, aș putea s-o îndulcesc…
Noaptea tot ridică din a ei sprânceană,
Fiecare zi aduce-n spate, câte un necaz…
Moartea stă la pândă și-i tare vicleană,
Joacă Șah cu Viaţa, făcând mereu haz…
Trag perdeaua norilor, te zăresc pe tine,
Îmbrăcată-n zâmbet, cu ochi de catifea…
Parcă mă întrebi ușor: „ce mai faci iubire?”
Dar visul zboară iute-n ibricul cu cafea…
Soarele-mi zâmbește, doar pe jumătate,
Cealaltă jumătate, zboară unde-o vrea…
Și fiecare gând e-o frunză-n libertate
Ce-ţi va croi paltonul, pentru vremea rea…
——————————–
Alina CRISTIAN
Octombrie 2019