Dimensiunea tăcerii
în acorduri minore se preling păsări
printre gratii de lună
tu respiri rotund gravitația
ca o atingere subțire de-amurguri
ce-n horoscopul copacilor
destramă litere
din cei șapte pași ai lui Budha
ești tu doar timp zăbovit
în sărutul licornei
sau poate doar o risipire
de orologii crescute-n carne
promoroacă de stea
peste câmpia de gânduri
oglinzile inimii prin ierburi de umbre
un țipăt de spații curbate-n
floarea din candelă
suflet al clipei
pe piatra infinitei nemișcări
e-o despărțire tainică
în glasul lucrurilor
odăi freamătă-n cenușa visului
când moartea te scrie cărare
printre cuvinte locuite de îngeri
inima ta
dimensiunea tăcerii
.
Caruselul verii
clipesc șerpuit sentimente
în ovalul nesomnului mirat
zecimale izbucnesc alb
din porii întregului fără aripi
teii destramă curbat orașul
pe asfaltul colorat de-o flașnetă
prin roua de virgule
ferestre joacă șah cu ultimul cer
pe-un umăr ți-e scrisă
ghicitoarea unui unicorn
pe celălalt umăr cercuiește
sărutul golului din noapte
cândva verbul desena melancolic
pe buza ta de duminică
anotimpuri cu gust de curcubeie
acum pustiul decupează asimetric
silabe din cenușa tastelor
mandala târziului
te-nnoadă-n fișierul rotund
metaforă uitată pe pervazul lumii
telefonul prelinge visul
dintr-un poem șoptit de-o nălucă
alo ?
nimeni în tăcutul dintre litere
alo ?
nimic între ghilimelele vântului
caruselul verii pulsează
lună-n emoție de bujori
alo ?
te-aud depărtare cum pășești
prin orașul închis într-un vers
.
Hoinărind prin gândurile tale
prea mare umbra
prea tristă tăcerea
mirarea clipei te-apropie de văzduh
ca o pasăre lunecând
mai sus spre uitare
mai jos spre visare
dar curgi ca o lumină
și te strecori printre orele îngândurării
floare de stea
floare de nisip
vino-n grădina sufletului meu
acoperă-mă cu visul tău
ține-mă de mână
să trec peste pașii pierduți într-o rană
dă-mi umărul tău să-mi sprijin frica de noapte
atât de iute fulgerul destrămării
lasă-mă-n gândul tău
acolo mă cuibăresc
printre litere
să-ți murmur numele…
.
Ploi orfane
un zâmbet silabisit de-o emoție
scrie oglinzi din tăcerea verii
mirarea coase rotund
un cireș pe buzunarul lunii
vise clipesc trist
printre alveolele întrebării
un gest coagulează
cerul obosit
în eprubetele aprinse
de praful unei zecimale
în frigul decojit de noapte
ziduri înnoadă o sărutare
pe străzile gândului
la ultima fereastră de iubire
un chip ghicește stele
pe dealul ursitoarelor
și-un verb deșiră păsări
cu gust rotund de rime oarbe
uitarea umblă în vârful picioarelor
prin colbul șoptit de icoane
iar tu te cauți pe tine
vers dăruit de-un cerșetor
acestei lumi ascunse
în afișul cu ploi orfane
Autor: Alice Puiu – iunie 2021