Alexandru NEMOIANU: ,,Asediul”

Sistemul economic-politic ,care domină lumea de la sfârșitul “războiului rece”, este al globalismului.

Acest sistem, în esență, s-a alcătuit prin folosirea fără milă și fără scrupule a avantajelor economice și financiare,stăpânite de câteva state europene și de către USA, avantaje obținute printr-o violență și brutalitate fără precedent în istorie si asta relativ recent, veacurile XIX și XX. În acest chip, din punct de vedere economic, în lume s-a instituit o diferențiere economică obscenă. Sistemul globalist a urmărit să perpetueze această inegalitate. În acest scop au apărut teorii despre “sfârșitul istoriei” și s-au răspândit false cântări despre ‘satul global”, despre “prosperitatea comună”, etc., etc. Curând a devenit limpede că globalismul nu este altceva decât inegalitatea economică de care vorbeam. Un sistem în care cei bogați devin tot mai bogați și cei săraci devin tot mai săraci. Țările care au fost încorporate în imperiul globalist, între ele România, sunt tratate ca teritorii subordonate și în ele ambasadorii USA și EU se comportă și în fapt au puteri proconsulare. În aceste împrejurări au început să apară centre de putere alternative. Pentru o vreme sistemul globalist, prin forțele armate ale USA, au înăbușit violent aceste alternative: în Kosovo, în lumea arabă, etc., etc. Dar unele centre alternative nu pot fi înfrânte militar: Rusia, China, Koreea de Nord, Iran, India, Pakistan. Nu știm ce ne rezervă viitorul în confruntarea dintre forța armata a imperiului globalist și centrele alternative pomenite, dar este limpede că globalismul a intrat în criză și este iarăși limpede că acest globalism nu reprezintă “sfârșitul istoriei”. Aceste adevăruri ne sunt dovedite de procese care au loc în interiorul imperiului globalist.

Teoriile globaliste despre “fericirea comună” se dovedesc apă de ploaie și aer fierbinte cu miros dubios. În aceste împrejurări mijloacele de informare controlate de puterea globalista nu mai transmit știri, transmit propagandă și propagandă de proastă calitate; un soi de triumfalism speriat, în panică. Pretențiile despre „libertatea de exprimare” au dispărut. Iar modul în care un jurnalist liber, Julian Assange este exterminat de către USA și Marea Britanie arată ce rezerva viitorul „globalist” celor care îndrăznesc să „miște în front’. După cum bine se știe minciuna are picioare scurte, este suficient să fie confruntată cu adevărul și se risipește, ca o iluzie căci, iluzie și este propaganda pomenită. În paralel, prin ideologia “relativismului” se caută cu disperare distrugerea noțiunilor și formelor care au definit societatea omenească; Credință, Familia, Neamul, Patria. În locul lor se răspândește sodomia, pedofilia, nihilismul și negativitatea cea mai vulgară. Sunt mulți cei rătăciți, dar starea organica, firească, nu poate fi distrusă. Poate fi amenințată dar, repet, nu poate fi distrusă. Starea firească, organica se păstrează în câteva locuri binecuvântate, între ele “țările” românești, din Maramureș și până în Almăj, și din aceste locuri va porni regenerarea. Dar, să nu ne amăgim. Aceste rătăciri programate sunt doar o fază. Globalismul nu va face excepție între sistemele ideologice totalitare, la fel ca și nazismul, la fel ca și comunismul va sfârși în teroare deschisă și această nouă teroare este între noi.

Trebuie înțeles că formele pe care le poate îmbrăca teroarea sunt multiple, de la unele “blânde” și până la cele de plumb, de tip “ceka”,”Gestapo”, Guantanamo.

În momentul de față, predominante, sunt formele “blânde”, deși cele de plumb există și sunt folosite cu un cinism și agresivitate teribilă și din nou cazul lui Julian Assange ne stă în față.

Formele “blânde” sunt cele ale disoluției sociale și entice. Astfel există teroarea “corectitudinii politice”. În numele celor mai absurde teorii sunt promovate sodomia, pedofilia, anti-famila. Sunt insultate Credința, Neamul, Țara. Cei care se opun sau, măcar, nu participă la aceste festivaluri ale decăderii, sunt calificați reacționari, fanatici și “comunisto-legionari”(!?). Această politică a disoluției și dezmățului antiuman are loc sub pavăza centrelor de putere globaliste, Bruxelles și USA și prin mijloacele de informare controlate de către administrațiile “creole”, quislingii locali. Acești mercenari ai răului nu au scrupule și nu au rușine, ce li se comandă asta fac. Dar dacă această teroare este programată și făcută prin și pentru interese trans-naționale și deci motivațiile ei pot fi înțelese, ce este de neînțeles și nespus de dureros este că “oameni cumsecade” stau complici, prin tăcere, prin frică. Ei reprezintă “trădarea oamenilor cumsecade” de care vorbea profetic Părintele Nicolae Steihardt de la Rohia.

Putem vedea cum teama de nouă teroare se așează între noi. Mijloacele de informare folosesc un limbaj “aulic”, comandat, încorsetat în ordinele “corectitudinii politice”. Acești publiciști care se autocenzurează știu bine de cine să se teamă. Ei sunt fără „frică” în a insulta pe oricine nu va putea sa riposteze dar tremura de frica unor politicieni care, în România, au capitulat în totalitate în fața sistemului globalisto-sodomit. Să nu ne amăgim în momentul de față TOȚI politicienii din România se întrec să supraliciteze slugărnicia; de la PSD la sinistrul USR; TOTI.

Poporul știe acest lucru, știe la ce să se aștepte din partea acestei sinistre adunături de netrebnici. Este manifestarea preștiinței celor ce vor veni, un instinct care există în toate popoarele. Un instinct colectiv care, fără greș, știe care este pericolul și din partea cui vine. În aceste condiții Poporul așteaptă mila lui Dumnezeu și apariția unui conducător providențial. Dar asta stă în mâinile lui Dumnezeu.

Dar dincolo de asta, cauza acestei atitudini, de plecăciune, de acceptare fără murmur a subjugării, este vina fiecăruia dintre noi. Este rezultatul stării “călduțe” și este teamă de ce” ar putea să fie”,,este căderea în ispita de dinainte, care este inspirată de “tatăl minciunilor”. Această teamă de ce ar putea să fie, este jalnică. Ea este consum inutil de substanță spirituală și în plus această teamă,în vorbele lui Ernst Junger, ”oferă modele destinului”. Aici vedem sărăcia spirituală, lipsa de credință, lașitatea și slugărnicia.

Noua teroare ar putea fi oprită cu minimal curaj,cu minimală fermitate morală,cu minimal bun simt. În lipsa lor teroarea se va instala, dar se va instala prin noi, prin opțiunea noastră, prin lipsa voinței de a lupta și rezistă. Ne vom află în teroare dar, atunci când vom privi în jur și în urmă, vom vedea că s-a instalat teroarea prin nevrednicia noastră, a fiecăruia..

În poezia “Asediul” (care a inspirat și titlul acestui text) răspicat profetiza această situație marele poet Ștefan Augustin Doinaș,: ”…Și iarăși nimeni..Până-n a șaptea noastră moarte/vom lacrima cu sânge și vom boli ciudat/de-un rău de porți deschise și de ferestre sparte,/Nicicând în jur nu-i nimeni.Dar noi,noi ne-am predat.”

Dumnezeu să aibă milă de noi toți!

——————————

Alexandru NEMOIANU, istoric

The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, SUA

5 iulie 2019

Lasă un răspuns