Alexandrina TULICS: Poate !?

Poate !?  

                                            (Din albumul ,,Tezaur Ceresc” )

 

Poate’ntr-o floare de migdal

Sau dulce caisă,

În zeama unu bob de strugure-târziu

Sau… poate-ntr-un fulg de nea,

Mă va lua la El, într-o clipită,

Domnul mă va duce-Acasă.

 

Poate-ntr-o cântare despre cer

Sau într-un vers

Ce plânge sau se bucură în mine,

Mă va lua la El, Emanuel,

Când drumul Lui, mă va scăpa de mine.

 

Poate-ntr-o lacrimă ce-o plâng

Pentru acei ce-s triști că nu au pâine,

Sau, că nu se mai-nțeleg cu pruncii,

Sau,nu sunt siguri pe ziua de mâine.

 

Poate-ntr-o rugă-n lăcrimări

Cu dor de cer, și dor de-acasă,

Mă va-nălța Emanuel-n iertări,

Mă voi trezi cu El în veșnicii, la masă.

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

20 mai 2020

Lasă un răspuns