Am fost invitată de o doamnă care administrează o revistă de comunicare socială să scriu ceva despre pandemie.
Să fie subiectul cel mai uzat azi, sau cel mai bine căutat?
Dar dacă este vulnerabil?( pentru noi, cei care stăm ascunși în jocul celor care ne-au atras ,convingându-ne că ne ajută!
Au luat hotărârea singuri și jocul a început!
Ei voiau doar să intrăm în jocul lor, punând condiții;
Și dacă tot jucăm, să fim răbdători în timp ce ”ei numără; 1,2,3,4,5…până la? iar noi să stăm ascunși, până ne găsește cineva dintre ai lor.
Așa este când joci PITULUȘUL la scară mondială!
Ei nu au mai așteptat să le răspundem dacă vrem sau nu să ne jucăm, că ne-am trezit care mai de care ascunși în perimetrele pe care ni le-am permis înainte de joc.
-Cine s-ar fi gândit vreodată că toată omenirea va fi ascunsă să nu fie găsită de un”pokemon-corona?!
Doamne!
Cine s-ar fi gândit că suntem atât de iubiți încât o mână de”înțelepți ascunși și ei de ochii lumii ne vor binele?!
Binele întregii omeniri?!
Ce măgulită sunt … și binele meu, al familiei, prietenilor mei!
Copleșită fiind de bunăvoința celor care încă mai numără timpul ascunzătorii noastre, lunile?, anii!!) până ne vor găsi, aud dinăuntru ascunzătorii, plânsete de copii, cărora li s-au furat; copilăria, prietenii, școala și, părinți obosiți de practicarea igienizării alimentelor, vaselor, inundând aerul cu cuvintele panicii;
-Nu atinge! Ai grijă!Nu este voie!
Frustrant este să vezi, înțelegi tați, soți că nu-și pot exercita funcția de părinte curajos sau soț.
Această atitudine nu a făcut parte din legământul de căsătorie, părinte, iubit.
E primăvară mai ispititoare ca niciodată!
Chemarea ei afară să o admirăm (prin geam), de la distanță a devenit dureroasă.
Sper să fie prima și ultima durere a ei, a noastră.
De aceea plânge cu petale triste înainte să-și arate bebelușii fructe pe crengi.
I-am mângâiat cu privirea plină de iubire, dorința de a-i săruta…
——————————–
Alexandrina TULICS
Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.
5 mai 2020
(Din albumul ,,Splendori”)