M-aş bucura cu toată fiinţa mea,
Dacă n-aş şti c-odată în Golgota,
Pe vremea când, mieluţii, mamele-şi chemau
Şi-n pajişti verzi în turmă zbenguiau,
… Atunci,
Când tot părea-n natură aşezat,
În verde proaspăt din răsadul semănat,
ATUNCI!
O gloată,
Mii de demoni au îndurerat,răcnind;
-La moarte cu Isus!
Să fie condamnat!
Din viscere turbate,din iad,ei au urlat;
– Să fie răstignit!
Fie crucificat!
Şi-n ura-n clocot, nebunia cea nebună,
Pe cruce în Golgota-n chin murea,
Pe cap cu spini – cunună,
Al nostru Împărat,
Ce-a plâns de mila ta şi a mea.
De-atâta groază,
Nici pământul nu i-a mai răbdat,
Şi în cutremur,
Pământu-n suferinţi s-a scuturat!
Perdeaua-n Templu´sfânt,
S-a despicat!
Iar mama Lui,Maria, ucenicii,
Erau în greu oftat.
Plângeau din chinul sufletului,
Pe-al nostru,Împărat,
Cu spini – încoronat.
E vremea mieilor …
Şi-acuma când aud cum mieii,
Îşi cheamă-n neştiinţă, bucuria,
Eu mă gândesc,din nou tresar
Să nu aud,
Să nu mai ştiu, de-al Lui, calvar
Şi chinurile-I, pentru turmă.
De-aceea,ori de cîte ori,
Mieluţi zăresc sau îi aud,
La Golgota mă regăsesc,
La clipele-I din urmă…
——————————–
Alexandrina TULICS
Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.
4 aprilie 2020
Din albumul ,,Fărâme de Lumină”