,, Ce înghețări mai trec prin flăcări și ard în crengi topind înflorite șoapte, tot glas de zei, cutremuratse cuibăresc furtunile în rugăciuni de ape,
e universul răscolit și cad luceferi,
semințe-n lan de grâu ,
cad stelele rănind în maci suavități de liră, nesfârșită îmi era tăcerea ,
s-a pierdut printre crengile frânte ,
spune-mi, iubitul meu,
ce flăcări mai aruncă rubine peste văpăi,
îmi strâng în pumni curcubeul de mi l-ai lăsat brâu peste noapte, două ape limpezi ar trebui să mai am luntre între șapte flori ,
cad tăiate între sălbaticele zboruri,
am învățat să te respir privindu-te dezvelit de toate podoabele false, privirile învățându-le pe de ros ca pe doinele verii ,
Acum știu!
tu erai pe malul Trifoiului dar eu alunecam în genunchi căutând Piatra norocului!
Iubirea-i promisă de am dat -o în Astral
învățând să zâmbesc, trupului i-am dat răcoarea zâmbetului tău ,căuș Sărutului,
clipa ,un dans fluid învârte ploaia în fluturi ,
nu vreau să îmi știi disperarea,
disperarea de a nu te a avea răsărit,
tu, darul de l-am smuls de la zei plătind tribut Teilor ,
cât a mir vor înflori îți voi păstra intact potirul cu dragoste, granit ce nu îl pot spulberat nici zeii ,
lună secerând prin ierburi rouă crudă,
sfânt legământ la Izvoare, prag altarului de Sus ocean de soare-i floare inimii din piept
de ai crescut-o dintrun sâmbure de foc,
singură am despletirea rugului cântând a floare
întreagă îmi sunt,
Nu sunt florile pentru zei, însticlate grădinile lor arderi în stele ,cărări, toate numai Căi Lactee,
eu te iubesc în rugăciunea florii de rouă,
luntre către mările înzăpezite
zeii ,
o poartă cu sunete ,
eu te iubesc cu o singură șoaptă de aer
de mi-o lași ca pe un fluture nevăzut,
l-ai adunat dintre verzile păduri din trunchiul de gheață al iernilor ,nopți reazem cetăților de le ridici,
fragede păpădii, țesătură între dumbrăvi,
licurici ,șoapte răsfirate pest chip ,înmiresmată floare de cireș ,
slăvit-am izvor închis În petalele crinului,
slăvit-am însetarea fântânilor dăruindu-le dimineți de rouă ,magice stele,
limpede stea, vezi -mă!
zidul dintre ape miracol ce-l înfrunzesc pădure de dor, țară ,mărgăritar înflorit tivind trifoiul împletit ,alb roșu roșu alb ,
picături de jar adunate în șireag , florile vii, frunzele învelesc argintii crengile Mărului ocrotindu-le rodul firav să le vezi splendorile, numai privirilor tale înflorindu -le frunzele reci, frunzele, crengile, tăcutele pietrele îți vor deschide cărările stelelor, opaițe licuricii verzi vezi-le! vezi-le!
toatele,viile își adăpostesc în palmele mele șoaptele, chemându-te!
o, fără iubire, nici înfloririle!
nici umbra nu mai știe, am părăsit -o pe malul pustiulului și mi-e frig,
de dor fluiere vântului strâng ,
în piept îmi ninge floarea pustiului,
spre tine lacrimă ,pasăre albă se prinde lanț de dor ,
vreau numai între stânci o mare de smarald,
un trup de lebădă să fiu printre corali,
ultimul cânt!”
***
Stele în cununi cern lumini ,
sărac opaiț luna mie îmi implătește firele de dor strîngîndu-mi curcubeu în suflet ,
așteptările, zâmbetul tău e firul de rouă de-l știu nesfârșit liană în înfrunziri ,
a dragoste crescându-mi în aer ,
ca un dans rezonandu-mi acorduri fierbinți ,
nici măcar umbra aripei nu îmi rămâne ,
pasărea albastră vine cu tine
și nimeni altcineva nu te vede în haloul florii de flacără,
te îmbracă!
mâinile îmi sunt jarul imbrătisandu-te ,
pleci în alba transparență,
îți cântă inima mea soapte,
în descântec de iarbă ,
tremuri a dragoste și nu înțelegi,
poate când te întorci ai s-o vezi ,
cântă în urma ta greierii răstălmăcind înțelesul,
o, Doamne, când îmi vei vedea chipul lacrimei!
să te întorci ,iubitul meu,
înaintea apei oprește- te spre Slavă cuprinde-mi rugăciunile,
Nu eu am așteptat fericirea ,
nici n-o știam
Și acum slobodă colindă prin Inimă,
nu vii ?pleci ,nu mă iubești ?
ce doine sunt fără limită între astre
și inima mea, scoică ,
firul de rouă înfiripă litanii în jurul meu,
ierburi cresc catedrale ,
e de ajuns pentru a fi fericită ?
prea bogat lanul de grâu pentru a înveli în foaia de mac luna,
îi picură în semințe de rouă ,de liniște
și e de ajuns a spune timpului ce vatră în jar e? Luceafărul în staie vâlvătaie, răsfrate umbrele dansează ,
ele însele lumini precum umbra de înger,
o eternitate !
ce lumină a ploii limpezi, numai a mea,
iubeam iarba ,de te -am văzut a fost Iubirea pentru firul de iarbă,
o flacără va arde veșnic în poarta ta de arșiță
și te vei întoarce dăruindu-mi-o!
în ochi -mi privește să-ți regăsești zâmbetul, limpede lacrima glasul florii!
răul, râu muzicii!
privește -mă cum dansez ,curcubeu trupului tău
Te iubesc pentru toate nuielele de lemn răsfrânt trecând prin vadu gol de pietre,
m-am întors și le -am înflorit răscolind printre arindele pietrei sparte, Izvoarele și templu măreț valurile ,
Te iubesc răscolind nisip, cetățile antice, statuilor în marmură însuflețindu-le bătaia inimii după bătaia inimii mele ,
ce imperiu prin care veșnicia umblă desculță! Flori ce nu au mai existat răsar din apele albastre,
păsări colibri cânta și cântecul se răsfrânge în oglinzile lunii ,vitralii incandescente,
cununile vii de le-am ales ,promise speranțelor tale de liniște,
mările întinse nemărginirilor,
inimii mele între palmele tale ,câmpii ,
vin îngerii si ascultă frumosul cum se întruchipează după chipul tău,
e loc în dragoste pentru minuni!
te iubeam dansând singură
și nu știam, nu mă întreba ,
lumea îmi ești,
o singură lună ,soarele în flori îl slăvesc
tinându-le acoperiș inimii ,
lună îmi ești, tărâm aurit, să nu știe nimeni vama aveam dar să dau, de aramă ,să dau așteptărilor
Valea cu fluturi să o treci !
cauza bucuriei fie- va valul întreg ,
valuri să aduci iarna în scoici ,
rugăciunii să-i știu rostul , perlă în șireag
să aștern îngerului în prag,
corăbier pe Marea Albă,
va veni Dumnezeu să mă întrebe de unde ești,
curcubeul în pieptul meu,
Dumnezeu va ști,
înflorirea ninsorilor fi -va tăceri sub pașii tăi ,
Doamne, Iubirea mea rouă !
mai frumos ca respirația florii
fi-vei tu prin dragostea mea , lumină!
Și îngerul și cât de aproape raiul veșnicie în câmp de crini,
în pumni, în pumnii visului crescându-i în leagăne de dor de tine, îngerii,
să mă auzi zidindu-ți nostalgii înaintea pașilor în bob cu bob puntea mărgăritar înflorit,
rostuit lemnul pridvorului,
pasăre albă, iubitul meu, se va întoarce
în cununa în trifoi ,
cuib doine să-i fie,
pădurea se va ascunde de vânt,
eu cântecul frunzei, fi-voi!
Cetatea lacrimei , dar!
———————————-
Adina POPESCU
25 iulie 2019