Florentina SAVU: Stol de fluturi

STOL DE FLUTURI

 

Am prins un stol de fluturi,
Și verzi, și albi, și albaștri
Și, ca să nu mai moară,
Pe toți i-am înghițit
Dar ei se zbat să iasă,
Stomacul mi-e un dans,
Mi-l țin mereu cu mâna,
De fluturi mi-este milă,
Vreau să trăiască ani
Nu doar câteva clipe,
Nu-i voi lăsa să scape
Decât odat’ cu mine,
Când cerul ne va spune:
– Veniți la nunta mea!
Grăbiți, ne vom lua zborul
Într-o de vis caleașcă
Și-n cer le voi da drumul
Să înflorească stele,
Să fim vecini pe boltă
Cu zâmbete de aur,
Dansând la nunta lumii
Eterne și frumoase!

———————————–

Florentina SAVU

3 septembrie, 2018

Lasă un răspuns