Cântul iubirii împlinite
Când sufletu- mi colindă prin adieri de vânt ,
Eu te iubesc cu toamna nespusă în cuvânt
Cu patimă şi doruri în versuri te mângâi
Şi- ţi dăruiesc sărutul fiind ca cel dintâi !
Te caut printre ramul cel gol şi desfrunzit,
Când soarele grăbit se pierde- n asfinţit
Iar când pe bolta nopţii timid apare luna,
Aştept cu nerăbdare imbratisarea întruna!
Prin şoapte de iubire şi- n pulbere de stele,
Cu dorul meu de tine risipă- mi fac din ele
În legănat de vise sunt gingăşii ascunse ,
Pe care împreună noi le dorim atinse .
Iar în soptiri de gând, cu aripi albe- ntinse,
Uitând tot ce- i lumesc purtaţi fiind de vise
Noi hoinărim prin astre cântându- ne iubirea,
Ca sufletele noastre să simtă nemurirea.
Să plouă peste noi cu pulberi ancestrale,
Când străbatem cărări din gingașe petale
Fiorul să- l simţim din magica iubire ,
Ce- n inimile noastre sădeşte fericire!
În taina nopţii albastre o singură vioară ,
Ne va cânta pe strune un cant ce înfioară
Doar sufletele noastre vor fi nedespărţite,
Păstrând în ele cântul iubirii împlinite!
Când din iubire dorul
Când soarele zâmbeşte şi norii îi alungă,
Mi-e gândul iar hoinar şi sufletu- mi te strigă
Cine eşti tu şi cine mi te- a adus pe tine ?
Liniştea să îmi pierd simţind că nu mi-e bine !
Te caut cu privirea pierdută- n depărtări,
Căci chipul ţi- l revăd în minte- adeseori
În braţe aş vrea să- ţi stau privindu- te cu drag ,
Să uit melancolia, în seama să n- o bag .
Şi-n pragul înserări, într- un amurg târziu ,
Aş vrea iubitul meu cu mine să te ştiu
Căci clipele- mi sunt triste şi în singurătate,
Simt inima în piept ce pentru tine bate .
Nu înţeleg de ce mi- e frică să gândesc,
Că- n înserare iar nu am să te- ntâlnesc
Adun din vise clipe trăite de – amândoi ,
Când flacăra iubirii ardea doar pentru noi !
Aş vrea să cred iubite că nu îţi sunt străine ,
Căci le- ai simţit şi tu din drag la fel ca mine
Când din iubire dorul încet te va cuprinde ,
Tu să înţelegi că- n el sunt numai şoapte blânde!
Mi-e toamnă dulce amăruie
Mi-e toamna dulce amăruie,
Precum sunt strugurii în vie
În suflet am doar nostalgie,
Însă mă las cuprinsă de magie
Văzând în jurul meu atâta bogăție!
Își pune toamna strai de brumă ,
Și peste tot ea lasă-o urmă
Peste păduri, peste câmpii,
Peste grădini și peste vii
Le schimbă fețele în arămii.
Îmi pleacă păsări cântătoare,
Pe cer nici razele de soare .
Putere n-au de-a ei schimbare,
Și-un vânt ce bate fără vina
Îmi culca florile-n grădină.
Dar nu sunt tristă fiindcă toamna,
Speranță -mi da și mă îndeamnă
Să uit că timpul e necruțător
Îmi umple sufletul cu drag și dor
Chiar dacă-n viață sunt un călător!
Mă-ndeamnă numai să iubesc ,
Și clipele să nu le irosesc
Să sper, să cred , să dăruiesc,
Pe cel iubit să-l prețuiesc
Iar viața cu drag s-o trăiesc!
——————————-
Maria HOTEA
2 septembrie, 2018