15 de Eminescu 2018
… nu mi te-am pierdut ?
da-cum să mi te pierd ?
m-am născut aci,
iar orașul meu împânzea orice suflu
în mireasma de tei
și din tei mi te-am simțit în mine,
de început …
fremătam la fiece semn de trecere,
auzisem și mi te căutam, prin noapte,
copil fiind, cutreieram pe cer
Luceafărul să-ți știu alege,
dar cum s-alegi ?
era doar Unul printre Sfinți !
cumpăna timpului îmi părea necruțătoare,
dar am știut unde să i mă așez,
s-a trebuit abac pentru ani
și abac pentru pursânge,
abia de urc dealul fără să mă tem de sară …
când m-am fost de oaste,
să mi te aduc mi s-a părut atât de ușor,
cum ce vrei tu !?
n-am fost om de luptă,
dar lupta cu penița mea-nsăvârșit,
am ascultat fiece șuierat,
acum nu mai e niciun accelerat,
adun melancolie și romantic,
îmi trag vlaga de printre scrisori …
frate-meu și cu mine nu mai suntem frați,
nici alți muguri nu mai au sevă din mine …
Emine !
cosmicul ce mi te-a păstrat mi te tot relevă
și strigătele acelea mă-ndeamnă să-l urc,
dar încă mi te aduc sub salcie,
de amurg !
să ne presărăm pete de întuneric,
tu să-mi arăți cum să mă vărs Lumină …
Emine-Emine …
din toate timpurile suntem aceeași lume !
–––––––––––
Marin BEȘCUCĂ
15 iunie, 2018