Melbourne, AUSTRALIA
În amintirea îngerului slovei,
MARIANA GURZA
Sunt cu adevărat onorat că am fost invitat de
Redacția revistei „LOGOS și AGAPE” să
colaborez la elaborarea unui volum comemorativ, cu
ocazia împlinirii unui an de la plecarea poetei Mariana Gurza în lumea
îngerilor, bucovineanca născută în Banat. Ce moment mai bun decât
acesta să ne gândim împreună la importanța poeților noștri în literatura
română, în acest moment în care o epocă pe care credem că o înțelegem
– cel puțin vag, dacă nu bine – pare că se prăbușește sau se apropie de
sfârșit.
Pe măsură ce calotele de gheață se topesc, pe măsură ce oceanele se
încălzesc și pânzele freatice se cufundă, în timp ce rupem țesătura delicată
de interdependență care susține viața pe pământ, să dăm glas iubirii,
stimei și aprecierii noastre pentru un suflet bun și cald, ca al Mariei (când
am numit-o astfel s-a simțit transportată în timp, la părinții ei care îi
spuneau Maria). Acesta a fost un moment măreț pentru mine, dar și pentru
ea, călătorind gând la gând, ani la rând pe ogorul rodnic al scriiturii.
Treptat, legătura noastră formidabilă ne-a condus și ne-a ajutat să
depășim granițele dintre oameni și distanțe și chiar mai mult – dintre
culturi. Orgoliul formidabil al celor care controlează și conduc azi lumea
ne subminează capacitatea de a ne conecta cu supraviețuirea planetei ca
specie, deoarece înlocuim arta cu algoritmi și privim un viitor în care
majoritatea ființelor umane ar putea să nu fie necesare. Mariana a simțit
acest lucru și l-a exprimat cu atenție și aplomb în poeziile sale complexe,
scrise mereu în dimensiunile rugăciunii Tatăl Nostru, așa cum menționa
ilustrul George Anca.
În eseurile sale își exprima îngrijorarea față de tot ceea ce se întâmplă
astăzi în lume. Considera că înlocuirea omului cu roboți pentru
profituri economice au adus masele pe străzi pentru a se opune noilor
imperialişti, neonazişti care se înmulţesc din nou pe străzile Europei,
naţionaliştii UE în România şi o mulţime de prinţi mai mari şi mai mici,
dictatori din alte țări pentru a ne călăuzi în Necunoscut. Cu deosebită
finețe, Mariana Gurza ne spune cum reacționează biblic poetul nostru
român, Nicolae Bălțescu, un căutător de sclipiri de smerenie, naturalețe,
simplitate și modestie. Deși totul este iluzoriu, poetul visează la o lume
neîntinată. Călătorește în timp, dezamăgit de aroganță, ură, invidie. Am
putea să-l definim ca un neînțeles? Da, într-o lume în care valorile sunt
răsturnate și firescul nu mai este firesc, poate să fie considerat un
însingurat, un poet atipic. Sufletul poetului tânjește după schimbare,
simțindu-se însingurat doar în verdele viu, dar mai fericit…
Și Maria mărturisea: „Am crezut că travestindu-mă/ în lumină,/ în
disperare/ am să-ţi adorm imaginaţia./ Am reuşit/ să-mi zăresc îngerul/
rătăcit de mine,/ căutându-mă/ în gestul meu/ de umilinţă.” (Cerul plânge
în inima mea)
În timp ce mulți dintre noi au visat ca și ea în „Gânduri nocturne”
(1999) că „O altă lume este posibil”, poeta creștină scria, rugându-se:
„Lăsaţi caii să zburde pe câmpiile-ntinse/ Liberi în jocul nebunesc de
altă dată,/ Fără poveri şi fără lanţuri groase/ Să simtă ce-i aceea
viaţă.// Lăsaţi florile să crească unde e verde/ Şi mugurii păstraţi
înrouraţi de zori,/ Să nască în soarele viselor crude,/ În viaţa aceasta
plină de erori.// Lăsaţi-mi gândul neîntinat/ Dogorind în iubiri
pierdute,/ Lăsaţi-mi sufletul curat/ Şi visele plăpânde…” (Manifest
pentru viaţă)
Războaiele gratuite ale capitalismului, nevoia de a sfida tăcerea de la
războiul din Iugoslavia și până azi și lăcomia sancționată au pus în pericol
planeta și au umplut-o cu refugiați. O mare parte din vină pentru acest
lucru revine direct pe umerii noștri. În nevoia de a sfida tăcerea, Mariana
a prezis corect, lucid, rațional că „războiul împotriva terorismului
comunist și antidemocratic” va duce la persecutarea unor comunități, la
reguli mai stricte și la limitarea libertăților personale.
Ca orice suflet de poet, avea o fire sensibilă şi puternică în acelaşi
timp. Cu iubire și dor de Bucovina, iată ce scria: ,,Frumoasă,/ Ai pătruns
în sufletul meu,/ Că o pasăre măiastră,/ Bucovină,/ Plai de doină,/ Plai
de dor…/ Sfânt şi binecuvântat/ Îţi este neamul,/ Neam nemuritor…” (Plai
de dor) Și în condițiile cele mai vitrege ale neamului, poetului îi rămâne
rolul de a vedea, atenționa și a da viață nădejdii: ,,m-aş prinde printre
stele/ Cu mâinile de flori, Şi-aş îngenunchea o lume, O lume plină de
erori.” (Speranţă)
Tristețea și amărăciunea pe care le simțea o determină să scrie:
„Aproape în fiecare eseu sau poezie am pus destule necazuri încât să
mă facă să-mi promit că nu voi scrie altele. Dar, inevitabil, au apărut
situații în care efortul de a tace mi-a creat un asemenea zgomot în cap, o
astfel de durere în sânge, încât am cedat, și am scris. Singura modalitate
de a supravietui, de a ști ar fi să treci prin ea, să te pierzi și să înveți să
trăiești în ea. Învață să cunoști oameni, mici și mari. Învață să iubești
mulțimea. Ar fi un roman care ar spune ceea ce nu se poate spune altfel.
În special despre Basarabia, unde numai ficțiunea poate fi adevărată,
deoarece adevărul nu poate fi spus. În România, nu este posibil să vorbim
despre unirea cu Moldova cu vreun grad de onestitate fără a risca
vătămare corporală. Dar începutul e familia ta, române…”
Pe Mariana Gurza am cunoscut-o dintr-o poezie solitară cu vecinii
noștrii sârbi bombardați pe nedrept de americani și nimeni din Europa nu
a ridicat un deget ca să-i apere. Ea lucra ca editor-delegat
INTERMUNDUS MEDIA, unde Artur Silvestri îmi propusese să-mi
publice o carte, adunând materialele publicate în arsenalul Patrimoniului
Național Român. Era prima mea carte intitulată „Între două lumi”, pentru
că, într-adevăr chiar așa mă simțeam. În acel moment, A. Silvestri pleacă
dintre noi, într-un spital din Viena, răpus de o boală necunoscută. În acest
moment, totul a încetat. Eu am rămas cu suspiciuni și fără carte, așa
credeam! În acel moment, apare Mariana Gurza care lucrase cu Silvestri
la carte, dornică să continue demersul mentorului, îmi propune să mă
ajute, publicându-mi în anul 2009 prima mea carte la Editura ATTICEA
din Timișoara și, din acel moment, sub aura ei, următoarele volume.
„Oameni străini și-au făcut loc pe paginile mele”, mărturisește
Mariana și din considerente doar de ea știute se decide să mă promoveze
ca scriitor. Aici nu poate fi exclusă contribuția alături de Mariana Gurza,
a soțului, copiilor, soției mele și a copiilor mei la promovarea cărții, a
scriitorilor George Anca, Veronica Balaj, Vasilica Grigoraș, Cornelia
Chifu și Dumitru Mnerie.
Scrisul Marianei a fost și a rămas adevărata ei chemare. În primii ei
ani ca scriitoare, a publicat prima carte intitulată: „Paradox sentimental”
(1998) și de aici nu a mai oprit-o nimeni din căutarea propriului eu liric:
„Am crezut că ştii/ cine sunt./ Eu mă credeam,/ deopotrivă că sunt/ şi
umbră şi fiinţă./ Până când mi-am dat seama/ că-n oglinda timpului/ nu
eram mai mult decât/ un strigăt,/ un hohot de râs,/ o rochie albă,/ o
flacără de lumânare,/ un ou roşu,/ o bucăţică de prescură,/ un ochi de
lumină.” (Spune-mi cine sunt)
Despre poeta, Marian Gurza, cărturarul Artur Silvestri, prietenul şi
colaboratorul cel mai preţios al poetei nota: „Poetă și eseistă, conferă
expresie disponibilității umane, sensibilității și receptivității față de
frumos, fiind capabilă de a plăsmui valori și de a vibra odată cu ele. Un
om care a înțeles să pătrundă miezul adevărului, realitatea și să
dăruiască, prin curățenia morală ce o caracterizează, sensibilitate și
iubire, tuturor celor din jurul său. Mariana Gurza scrie versuri ce
combină un material sufletesc neoromantic şi metodologie imagistă în
cărţi reprezentative de poezie”.
Cu această însumare a calităților sale creative, nu îmi rămâne decât să
mărturisesc că: Mariana Gurza a intrat într-o altă dimensiune, o treaptă
supremă a poeziei de dragoste care vindecă și înobilează IUBIREA. O
ultimă spovedanie lângă Duhovnicul Neamului Românesc, Părintele
Justin Pârvu. Lumânarea adusă de la Mănăstirea Rarău, ardea lin în
palmele mele tremurânde: „Doamne, rămas bun Părinte/ În viață mult ai
pătimit!/ Mereu te-au răstignit/ Aici, în temnițele comuniste…/ Acum
veghezi printre sfinți/ La Neamul Românesc/ Azi mulți ne osândesc/ Dar,
sfinții ne ocrotesc./ ,,Nu vă fie frică”/ Aşa ne spuneai odată”. (Apropieri)
Să ne amintim de Mariana Gurza în pelerinaj prin idee, gând şi suflet:
„Credința este una/ / Salvarea noastră dată./ ,Nu suntem singuri/ Cu noi
este Dumnezeu!/ Sus inima români!/ Părinte al Neamului meu”.
Farmecul și aroma versurilor sale au înmiresmat și au trezit împărăția
temerarilor întru credință, nu doar din iubire de HRISTOS, pe urmele
căruia a păşit și ea în Israel, dar și prin plânsul versurilor și suspinul
cuvintelor. Maria a trăit ca să astâmpere setea îndrăgostiților de divin. În
PELERINAJ PRIN IDEE, Mariana, în iubire de aproapele, i-a dăruit o
îmbrăţişare caldă MUCENIȚEI, îmbrăcând-o în vers, „aşa cum mi-a fost
dat…/ Un gest de iubire, de preţuire, de respect…/ O lacrimă de dor,
rostogolită din Ţara fagilor…/ Vivat, crescat, floreat, muceniţa Neamului
Românesc, Aspazia Oţel Petrescu!”
Dintr-o iubire fără margini, scrie: „De-aş fi vântul cu miresme
parfumate…,, / Ţi-aş săruta inima cuprinsă de dor/ Aş şterge urmele-ţi
însângerate/ Lacrimile vărsate pentru popor./ M-aş cuibări că o copilă/
În poală ta sfântă mucenică/ Şi-am depăna filă cu filă/ Poveşti din dulcea
Bucovina” (De unde vin acești îngeri?)
De unde această aromă Dumnezeiască în versuri, muzică și imagini
care-ți topește sufletul? Aliajul flăcărilor pătrunde. Toate vin înlănțuite
dintr-o experiență profundă. Zguduitoare iubire, plină de noblețe,
suferință a vieții – ARTA POETEI.
Am strâns aceste gânduri venite pe moment ca să construiesc
imensitatea unui suflet în Duh din memoria-mi lăsată, a unei iubiri eroice
de înalta finețe și talent literar, căldură părintească a unei existențe eterne
în divin, a unui neam românesc, Mariana Gurza.
Cu gândul trist la Mariana, întru pomenire veșnică!