Tiberiu Ciobanu : Comunicări celeste In memoriam Mariana GURZA


AM PIERDUT UN SUFLET
DE MARE PROMOTOR CULTURAL
Istoria anilor 2020-2022 va consemna cu
siguranță multe evenimente semnificative, dar cu o
notă aparte pentru momentele prea frecvente de doliu pricinuit de
pierderile de vieți omenești, mai ales datorate virusului SARS-COV 2.
Această pandemie a grăbit înălțarea la cer și a sufletului poetei Mariana
Gurza, colega noastră de redacție de la revista de cultură istorică
„Columna 2000”, al cărei fondator, director și redactor șef sunt.
Întotdeauna am apreciat-o pe Doamna Mariana Gurza, atât pentru
talentul ei creativ, dar, mai ales pentru devotamentul arătat promovării
valorilor culturale și pentru cultivarea unui patriotism adevărat.
Amintindu-mi de atâtea evenimente culturale organizate de mine, în care
prezența Doamnei Mariana Gurza aducea un ton de sensibilitate și
candoare, nu pot să nu regret nespus de mult, deja, trecerea unui an de
absență defininivă a ei din mijlocul nostru.
Colaborarea noastră a fost de lungă durată. Prin urmare, căutând în
arhiva personală, am rememorat două dintre acțiunile organizate de
Universitatea „Ioan Slavici” din Timișoara, al cărei prorector am onoarea
să fiu. Astfel, în cadrul Simpozionului Naţional „Ioan Slavici la
aniversară”, ediţia a II-a, din 29 februarie 2012, participanţii s-au putut
bucura de lansarea cărţii În două lumi, a scriitorului român Ben Todică,
stabilit în Australia, acțiune moderată cu succes de regretata noastră
prietenă.

Apoi, în anul următor, în 23 Aprilie 2013, în Sala festivă a Parcului
Ştiinţific şi Tehnologic TIM SCIENCE PARK, a avut loc lansarea cărţii
Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei, scrisă cu atâta dăruire de Mariana
Gurza. Acest volum a văzut lumina tiparului în urma unei fructuoase
cooperări dintre prestigioasa editură timișoreană Eurostampa și editura
noastră, Editura Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici”,
care îl are ca director și consilier editorial pe prof. univ. dr. ing. Dumitru
Mnerie.

Pe lângă faptul că la aceste ample manifestări a reușit antrenarea unor
importante personalități aparținând mediului cultural și academic din
Timișoara, Mariana Gurza și-a îndeplinit pe deplin și misiunea de a
promova în mod excepțional evenimentele, și aceasta nu doar în media
bănățeană, ci și pe rețeaua WordPress, în care, spre exemplu, figurează și
remarcabila revistă de cultură, arte, tradiții, credință, istorie și educație
„Melidonium”.
Din nefericire, acum am ajuns să împărtășim cu colegii din redacția
revistei „Columna 2000” suferința comemorării unui an de la plecarea
dintre noi a distinsei noastre colaboratoare Mariana Gurza, deși ne-a
rămas încă vie în memorie bucuria prezenței numelui ei în lista
aniversaților la 65 de ani, omagiați cu drag în paginile revistei noastre din
anul 2020.
Deplângem acum pierderea unui neprețuit prieten și colaborator, căci
este regretabilă dispariția unui asemenea personalități de marcă pentru
cultura locală și națională, a unei creatoare talentate, cu implicații
responsabile și competente în promovarea elementelor din construcția
patrimoniului cultural.

Desigur că larga sferă de implicare socio-culturală, și nu numai, a
distinsei Doamne Mariana Gurza o poate avea numai un om extrem de
generos. Cei care au cunoscut-o bine şi-au dat seama că atât valoroasa sa
operă, cât şi voluntariatul ei cultural (care a fost învăluitor, revărsător de
spirit şi odihnitor pentru ceilalţi) au făcut-o ca să fie receptată în societate
drept un Om de care s-au bucurat, se bucură şi se vor bucura întotdeauna
semenii săi.

Vom păstra cu evlavie și veșnic a ei amintire,
acum la împlinirea unui an
de la „CĂDEREA” sa în „NEMURIRE”.

Lasă un răspuns