Autoarea ne invită într-o poveste încântătoare, atrăgătoare, care ne ademenește cu episoadele pasionale din viața unei femei de excepție. În Capitolul I, intitulat și „Primii pași în viață”, autoarea ne-o prezintă pe protagonista noastră, pe Paula, bună prietenă cu Catia, care își imaginau la începutul romanului cum o să fie când se vor căsători şi vor fi mirese. Paula abia împlinise optsprezece ani, când l-a cunoscut pe viitorul ei soț Claudiu, un tânăr inginer stagiar constructor, într-un magazin din care dorea să cumpere un aparat de radio, chiar de ziua ei, După căsătoria civilă, locuiesc într-un apartament mobilat de părinții ei și au o fetiță. O evoluție rapidă a acțiunii și plină de surprize.
După 2 ani de la despărțirea de Claudiu, îl cunoaște pe Dinu. Încearcă cu acesta o relație, în care se căutau și unul și altul: „Era sărutul pe care ei îl căutau prin univers, acolo unde astrele hotărăsc destine, unesc şi despart, dau şi iau vieţi şi moarte, bucurii şi amărăciune, fericire şi deznădejde între vis şi realitate, oferite celor care erau dispuşi să asculte, să înveţe şi să aibă curajul să joace rolul vieţii aşa cum a fost predestinat”. Pentru ea, Dinu, un vaporean, era doar un jucător cu sentimentele femeilor disperate, care, din cauza singurătăţii, acceptau să fie curtate fără să mai pună întrebări. El „Era un vânzător de iubiri”. În aceste împrejurări, Paula scrie prima poezie… „Vânzătorul de iubiri”. Pentru ea, „oamenii i se păreau balauri cu multe capete”, Dar fiecare își urmează destinul pe drumul vieţii, cu tristeţi şi bucurii. Paula rămâne văduvă și încercă să termine relația cu Dinu, care nu mai mergea. Voia să-l lase liber să-și întemeieze o familie. Era mai mare, iar diferența de vârstă își spunea cuvântul. Scrie din nou, TE CAUT: „Te caut azi prin gândurile mele şi te găsesc acolo unde tu/ Nu te-ai mişcat crezând că vin din stele să-ţi dau iubire cât vrei tu./ Întinde mâna, sunt aici, cu tine, ajunge doar să-mi spui că mă iubeşti” (Cap. II, Vizita părinților Paulei).
În Capitolul 3, Sigură, speranțe pierdute, Ștefan, de fapt un alt capitol al vieții ei, apare Ștefan, divorțat, tot vaporean. Se simțea și el singur. Viața nu l-a iertat, nu l-a ocolit nici pe el, cu toate problemele care sunt inerente și care fac parte din pachetul vieții. S-au iubit doi ani, după care Ștefan se căsătorește cu alta.
Paula a înţeles că „fericirea nu e pe termen lung…nu vezi că treci semaforul pe roşu? Aşteaptă, când semaforul va fi de culoare verde, fă primul pas pe trecerea de pietoni, dar cu mult curaj şi încredere în tine. Când vei fi de cealaltă parte a străzii, imaginează-ţi că un nou capitol al vieţii tale începe acolo, atunci, şi că ai lăsat în urmă amărăciunea, pune tot pe plan pozitiv!” îi spunea o voce lăuntrică. Vocea lăuntrică era de fapt intuiția ei, cea care o ajuta să-i fie pavăză și lumină.
În Capitolul 4, Încurcături și deziluzii, eroina noastră deja simte cum „aceste experienţe par că dau putere, înţelepciune şi curaj pentru a înfrunta aceste mici necazuri ale vieţii, aproape inevitabile”… „după un eşec în viaţă nu au pierdut un război, ci doar o luptă”.
Dinu revine. Au hotărât să nu mai fie împreună, dar destinul nu îi lăsa în pace, „le lua puterea de a face ce vor, trebuiau să se supună doar voinţei care venea de peste tot, din gând, din inimă, din suflet, din cer, de unde astrele jucau cu ei pe masa disperării umane. Îi rostogoleau ca pe nişte zaruri şi apoi iar îi lăsa să-şi revină, și iar o luau de la capăt, continuu, să vadă cât rezistă”. Dezamăgită, nu mai crede în căsătorie și considera că: „Cine citeşte un act de căsătorie şi acceptă îşi merită soarta” Subscriu și eu acestei gândiri!!!
În Capitolul V, Părinții, Paula ne vorbește despre părinții ei, despre căsătoria lor: „Miracolele nu au nicicând o explicaţie, dar apar în viaţa celor care au încredere şi cred în ele, şi ei sunt beneficiarii darului universului, acolo, în locul cel mai pur şi uitat de oameni. Acolo ei au dat viaţă fiinţei umane şi s-au iubit, extaziaţi de câte bucurii poate să ofere corpul uman şi mintea”. Cuvintele Tatălui ei o urmărea: „şcoala vieţii ne formează, depinde numai de noi ce fel de şcolari suntem şi cât de bine învăţăm. Se pare că suntem tot timpul corijenţi, dar, mai ales picăm multe examene, neştiind niciodată care e subiectul”. Povestea mamei Paulei este impresionantă, singură cu doi copii de crescut, tristă şi nefericită, tatăl recăsătorindu-se cu secretara însărcinată, astfel că aceasta se căsătorește la starea civilă cu dl. Matei. Dar destinele au grijă să se intersecteze din nou, astfel că Paula îl cunoaște în Italia pe Giovanni și mai apoi pe Massino (Capitolul VI Giovanni).
Reflecții profunde ale autoarei găsim aici: „Cel mai trist e când o femeie acceptă o relaţie cu un străin, crezând că viaţa ei se va schimba radical. Cred că sunt şi femei norocoase”… „Dar Paula crezu că nu a avut noroc nici de data asta. Destinul iar o chinuia şi o trimitea la luptă cu necunoscutul”. La italieni, comunicarea este ca un motor al vieţii sociale, conversaţia este importantă, vorbesc cu mâinile, cu ochii, cu faţa, când vorbesc, nu le lipseşte zâmbetul şi întotdeauna menţin contactul vizual. Era așa cum odată, visa cu ochii deschiși, când și-a dorit să se mărite cu un cetățean străin. EA și Giovani: „Erau ca două păsări rănite, care sperau să se vindece şi să zboare împreună, undeva, acolo sus, să uite sau măcar să le treacă de suferinţă şi să se întoarcă vindecaţi pentru a putea să o ia de la capăt”.
Urmează o spectaculoasă revedere pentru mine, a Podgoriilor Italiei, Fontana di Trevi, Palatul Poli, Piaţa Bazilicata, Sfântul Petru, un spectacol de arhitectură şi simetrie, Colina Palatina, Povestea lui Romulus și Remus, Capela Sixtină, La Pieta, a lui Michelangelo, cu natura divină mai mult decât cea umană. Acolo a simțit că „a înţeles că dragostea vine de la Dumnezeu”… „Să batem şi ni se va deschide poarta sufletului şi a minţii”… „Lumina care se stinge când credem că ea ar trebui să rezolve problemele noastre, fără ca noi să ne obosim să o întreţinem cu credinţă si smerenie, forţă şi nădejde”. Ea și Massimo au înţeles că „viaţa e prea scurtă pentru a o risipi”.
Și o frumoasă și miraculoasă amintire ne este redată: „Când eram mică de tot abia născută, mama mi-a pus în leagăn busuioc, asta ca să miros frumos, şi m-a uns cu miere ca să fiu dulce” (Cap. VII). Ea și Massimo, erau doi necunoscuţi, care doreau „să vadă că, de fapt, au ceva în comun, libertatea şi voinţa de a iubi necondiţionat, atunci când soarta i-a pus faţă-n faţă şi le-a dat prilejul să fie singuri, de parcă totul ar fi fost organizat”… „Privirile curate ale celor ce se iubesc sunt cum e cerul de dimineaţă au învăţat măreţia momentului, pentru că sunt singurii stăpâni ai Universului. Frământările, dorinţele, visele, lacrimile, căutările sunt toate într-un cuvânt, dragoste. Înseamnă că suntem”… „Vechile iubiri sunt ca nişte cărţi citite, pe care le lăsăm în bibliotecă. Le redeschidem doar dacă viaţa nu ne mai oferă alte ocazii” (Cap VII Massimo). Ce frumos se caută unul pe celălalt în propriile gânduri! – în capitolul VIII, Paula și Massimo, unde ne este prezentată și povestea impresionantă a lui Massimo, originar din Tanzania, care a fost adoptat și își regăsește mama după 40 de ani.
Și înțelepte și potrivite triumfă cuvintele lui Paulo Coelho: „Trebuie să căutăm iubirea acolo unde suntem, chiar dacă asta ne-ar costa ceasuri, zile, săptămâni de decepţii şi tristeţi. Căci, în momentul în care pornim în căutarea iubirii, şi ea porneşte în întâmpinarea noastră şi ne salvează.” Și precum Sfârșitul unui vis, în Capitolul IX, după trei ani, Paula pleacă în Canada cu Giovanni. Acolo au luat-o de la capăt. Ea a făcut cursuri de limbă engleză şi o şcoală de tele-marketing. Imediat găsește de lucru într-o mare companie americano-canadiană. El este bolnav, ea rămâne văduvă, pentru ca în Capitolul 10, intitulat și Jocul destinului, Paula conchide: „suntem doar pentru a urma calea destinelor pe care nimeni nu le poate Schimba”.
Paula merge în America în vizită la nașa ei și acolo îl cunoaște pe Thomas. Și el scria poezii. Ea locuia în Canada, el în America. Ea îi scrie o frumoasă poezie, intitulată „ȚIE: S-aştepţi, să vrei şi să mai ai curajul să mai speri / Că, într-o zi, destinu-ţi va asculta dorinţa,… / Când mâna mea te-atinge, să ştii că e minune. / Aştept o mângâiere, ca să rămâi cu mine.” Muzică de pian (oferită de Thomas ei) și poezie! Ce poate fi mai frumos!!! Și ca o Împlinire târzie, în Capitolul 11, cu același titlu, într-o lume digitalizată, iată că cererea în căsătorie o primește pe Skype! Voiajul de nuntă urmează să aibă loc la Londra și la Paris. Deveniseră amici buni, atât de suflet, cât și de minte, adeverind aforismul „dragostea adevărată e bazată pe prietenie adevărată” . Lupta lor a considerat-o o datorie a lor, dar victoria sau înfrângerea sunt în mâna Celui de Sus!
Ca o împlinire a destinului, Atotputernicul îi pune în față bărbatul pe care l-a visat întotdeauna și împlinirea pasiunii ei de a scrie romane de dragoste. Frumoasă recunoștință și final de roman: „DOAMNE, CĂ MI L-AI DAT PE THOMAS! MULȚUMESC, DOAMNE, CĂ MI-AI DAT TALENTUL DE A SCRIE!” Da, scrisul este o binecuvântare, o terapie, un panaceu în fața singurătății! Un mod elevat de ați reda gândurile și trăirile. O carte exemplar construită, cu capitole bine definite, care te fac să urmărești acțiunea, fără să te rătăcești și astfel poți și tu să trăiești, să gândești, alături de personajele romanului.
Autoarea ne vorbește despre lumea interioară a personajelor sale și ne invită să privim lumea prin ochii lor. Personajele sunt generoase, luptă până la capăt, noi putând fi unul dintre ele, în diferite etape ale vieții, fapt ce întregește contextul artistic al cărții. Autoarea folosește instrumente cognitive, imaginative şi reproductive, în spaţiile largi ale senzitivităţii, analiza percepţiilor făcându-se concomitent cu derularea acțiunii. Palierele comuniunii între personaje, cu Dumnezeu sau cu sinele propriu, se face natural, în felurite alchimii gândite de autoare. Aceasta ne prezintă umanul într-o viziune modernă şi face din roman un spectacol inedit, un dans al dragostei, al speranţei, al necuprinsului și toate acestea oferă dimensiunea imaginarului său artistic. A imagina şi a concepe, echivalează cu încercarea de a integra propria gândire în gândirea celorlalţi, cu diferenţele dintre personalităţile personajelor care sunt uneori uriaşe, fapt ce duce la apariţia unor noi stări, care solicită întreaga fiinţă, cititorul, lucru benefic în această lume a contrastelor. Ceea ce e cu adevărat remarcabil în scrierile sale, este împletirea armonioasă a realului cu imaginarul, dimensiunea spirituală făcându-și loc în lumea materială a realității înconjurătoare.
Se poate constata de asemenea că autoarea este o mare iubitoare de cultură, oferindu-ne de fiecare dată adevărate revelații, incursiuni în paradisul artelor. Identități ale aceluiași personaj sau poate a autoarei însăși, pus în situații diferite, te pune pe gânduri și te face tu însuți să pășești în mijlocul acțiunii și să te recunoști în universul acestui roman, în care esența vieții este iubirea și bunătatea, iar iubirea schimbă până și anotimpurile vieții. Apariția cărții este un eveniment literar de cea mai înaltă factură, care trebuie luat în seamă și considerat ca atare, pentru cei care gustă literatura de calitate și îndeosebi pentru cei care intrinsec doresc modelarea sufletului uman. Într-o empatie cu autoarea, cartea mi-a întărit în convingerea că viața, îți dă șansa să te descoperi să fii tu însuți într-o sublimă pace cu tine cu lumea și cu cerul. Mulțumim autoarei MARA POPESCU-VASILCA, pentru incursiunea în universul atât de tainic al lumii lăuntrice a personajelor sale și o așteptăm și în viitor cu noi subiecte la fel de captivante!
–––––––––
Prof. Aurelia RÎNJEA
Membru al World Poets Association Romania
Ploiești, 10 Iianuarie 2022