1. „Dar domnilor! Mi-e ruşine să fiu român! DAR CE FEL DE ROMÂN? Român care vrea a-şi însuşi monopolul patriei, privilegiul patriotismului şi-a naţionalităţei – aşa român de paradă mi-e ruşine să fiu. NAŢIONALITATEA trebuie să fie simţită cu inima şi nu vorbită numai cu gura. Ceea ce se simte şi se respectă adânc se pronunţă arareori! Hebreii (evreii) cei vechi n-aveau voie să pronunţe numele dumnezeului lor! IUBESC POPORUL ROMÂNESC FĂRĂ A IUBI SEMIDOCŢII ŞI SUPERFICIALITĂŢILE SALE!”.
+ + +
- „OMUL” e cel mai înaltă și mai nobilă operă de artă a naturii; într-un sens și mai nobil el ar trebui să fie și cel mai frumos „op” de artă al artei, al propriei sale puteri creatoare, libere, conștiente și morale.
+ + +
- „DUMNEZEU E UN ATOM, UN PUNCT MATEMATIC, PUNCTUL COMUN UNDE SE LOVESC TOATE PUTERILE PĂMÂNTULUI SPRE A CONSTITUI ORGANISMUL DE LEGI, SISTEMA COSMICĂ”.
+ + +
- „Cine neagă astăzi pe Dumnezeu neagă ordinea morală a universului. Dar e dovedit că oricine neagă ordinea morală este pierdut, fie ca individ, fie ca neam pe acest pământ- căci degenerează fizic și degenerează moralicește”.
+ + +
- „LEGILE UNUI POPOR, DREPTURILE sale nu pot purcede decât prin el însuși. Civilizația poporului nostru consistă nu în adoptarea cu deridicata (forța) de legi, forme, etichete, haine străine. Ea consistă în dezvoltarea naturală, organică a propriilor puteri, a propriilor facultăți ale sale. Un popor – oricum ar fi el are dreptul de a-și legiu (face) trebuințele și tranzacțiunile (afacerile) ce rezultă din necesitatea și trebuințele caracteristice poporului său”.
+ + +
- „DE CE CRISTOS E AŞA DE MARE? PENTRU CĂ PRIN IUBIRE A FĂCUT CA CEARTA ÎNTRE VOINŢE (OAMENI) SĂ FIE IMPOSIBILĂ. CÂND IUBIREA ESTE, – ŞI EA ESTE NUMAI CÂND E RECIPROCĂ – ŞI RECIPROCĂ ABSOLUT VA SĂ ZICĂ UNIVESALĂ; CÂND IUBIREA E, CEARTA E CU NEPUTINŢĂ, ŞI DE E CU PUTINŢĂ, EA NU E DECÂT CAUZA UNEI IUBIRI PREÎNNOITE Ş MAI ADÂNCI DE CUM FUSE-NAINTE”.
+ + +
- „CE-ȚI DORESC EU ȚIE, DULCE ROMÂNIE, / ȚARA MEA DE GLORII, / ȚARA MEA DE DOR? BRAȚELE NERVOASE, / ARME DE TĂRIE, / LA TRECUTU-ȚI MARE, MARE VIITOR!”.
+ + +
- „Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă / Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi! Atunci când după moarte răsplată nu v- aşteaptă, / Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă, / Egală fiecare şi SĂ TRĂIM CA FRAŢI!”.
++ +
- „CRISTOS A ÎNVIAT DIN MORȚI, / CU CETELE SFINTE, / CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND-O, LUMINA DUCÂND-O / CÂNTÂND ALELUIA!”
Mihai Eminescu (1850-1889),
POET NEPERECHE și UNIVERSAL, prozator, jurnalist, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la ideile romantismului european din sec. al XVIII-lea şi al XIX-lea, şi-a asimilat viziunile poetice occidentale, creaţia sa aparţinând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Eminescu a recuperat temele tradiţionale ale romantismului european, gustul pentru trecut şi pasiunea pentru istoria naţională, căreia chiar a dorit să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia agresivă pentru copilărie, melancolia şi cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură. Avea o bună educaţie filosofică, opera sa poetică fiind influenţată de de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Schopenhauer şi Kant. A lucrat un timp la traducerea cărţii „Critica raţiunii pure”, la îndemnul lui Maiorescu, cel care-i ceruse să-şi ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă. În anul 1948, a fost ales post-mortem membru al Academiei Române. Există mai multe teorii cu referire la moartea sa. A fost înmormântat în cimitirul Bellu din Bucureşti, sub „teiul sfânt„, după spusele lui Caragiale. George Călinescu spune despre moartea poetului: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc…” iar Tudor Vianu afirma: „Fără Eminescu am fi altfel şi mai săraci!”
Profesor Mureșan Olimpia L.S.R. Maramureș,
Preot Ilie Bucur Sărmășanul