Alexandrina Tulics
Boabe de grâu (Maxime)
Editura Stef, Iaşi, 2020
Puţini poeţi se încumetă să alcătuiască, din creaţiile proprii, o antologie de maxime şi aforisme proprii, pe teme religioase. Însă, acestea sunt chintesenţa gândirii spirituale care s-a perpetuat de-a lungul vremii şi ar trebui să fie luate în seamă, mai ales când sunt dăruite cu generozitate de o creatoare de Cuvânt bun şi ziditor de conştiinţe, cu o statură morală desăvârşită. Acestea constituie şi un bun prilej de relaxare şi de odihnă în spirit, în aceste vremuri tulburi şi confuze, de lepădare a valorilor şi lucrurilor esenţiale. Reîntoarcerea la aceste valori depinde doar de individ şi de dorinţa lui de a se depăşi, pentru a ajunge la ţintă.
Primul capitol se intitulează în chip semnificativ, „Calea înţeleaptă” şi este într-un fel, drumul pe care alegi să-l străbaţi întru desăvârşirea ta personală, dar şi a munci la edificarea altcuiva. Şi aici este munca mai interesantă. Dacă pe tine te cunoşti într-o oarecare măsură, cu altă persoană eşti abia la început şi trebuie s-o cunoşti, s-o cucereşti, să-i afli nevoinţele pentru a suplini, ceea ce-i lipseşte. Şi toate acestea la flacăra Duhului Sfânt, Cel care împarte darurile.
A căuta înţelepciunea precum regele Solomon în faţa lui Yahve, este cel mai bun lucru pe care omul îl poate face. Pentru că, degeaba ai de toate, dacă nu posezi măcar un dram de înţelepciune ca să ştii să alegi Binele în locul Răului, Virtutea în locul Viciului, ş.a. „Înțelepciunea este locomotiva care trage trenul vieţii” – susţine şi autoarea, care a avut-o, alegând să-şi adune, în locul averilor lumeşti, supuse ruginii şi moliilor, acele avuţii spirituale care nu pier niciodată. O dată cu formularea acestor maxime, autoarea transmite unele adevăruri care trebuie reţinute şi chiar practicate de orice creştin, pentru că: „Dacă nu este trăită, Biblia devine doar o carte lecturată”. A căuta şi a scoate la suprafaţă lumina, chiar şi în miez de întuneric este apanajul omului bun, creştinului adevărat.
Autoarea exultă virtuţile creştine: credinţa, speranţa, iubirea, smerenia, bunătatea, iertarea, evlavia, răbdarea, îngăduinţa, prietenia ş.c.l. Pentru fiecare ea are un buchet de gânduri alese, iscate direct din inimă. Unele maxime sunt definiţii pure, în câteva cuvinte sintetizând, ceea ce ele cuprind. Despre iubire, autoarea scrie: „Singurul punct de sprijin al omenirii este dragostea”. Există şi unele definiţii ale lui Dumnezeu inedite: „Dumnezeu este oxigenul sufletului”; „Sufletul are un singur vindecător-DUMNEZEU!”; „Omul fără Dumnezeu este șchiop, orb fără viață!”; „Dumnezeu este singura mamă a sufletelor noastre”; ş.a. Alte definiţii: „Bucuria este oxigenul credinței”; „Aripile rugăciunilor sunt genunchii”; „Dărnicia este aritmetica cerească! Dăruiești și devii bogat!”;„Tăcerea este terapia înţelepciunii”; „Iertarea este mâna care nu dorește să se răzbune”; „Primăvara… o sărutare a împăcării anotimpurilor!”; „Rugăciunea este bumerangul care atinge cerul și se întoarce victorios că L-a văzut pe Dumnezeu!”; „Verbul-medicament? – Iartă!”; „Gustoasă hrană este recunoștința!”; ”Omul care-L are pe Dumnezeu, are și pământul și cerul!”; „Bunătatea este pâinea ruptă în două iar tu iei bucata cea mică”; „Tăcerea este mierea creștinului înțelept”; „Coroana iubirii este smerenia”, etc.
Altele sunt de o frumuseţe, adâncime şi gingăşie negrăite: „Cheamă viorile cerului să-ți cânte dragostea de Dumnezeu”; „Prietenia este lacrima care plânge în rugă pentru tine când tu nu o mai poți face”; „Lacrimile mulțumirii sunt scara sufletului spre cer”;„Rugăciunea este singurul pod, pământ-cer”; „Dumnezeu este calendarul vieții mele pe pământ”; „Ascultarea de Dumnezeu este farmacia sufletului”; „Cerul se măsoară cu lacrimile și genunchii”; „Singura coroană care împodobește omul este smerenia în credință”; „Mama este mâna lui Dumnezeu uitată toată viața pe fața copiilor”; „Rugăciunea curăță impuritățile conștiinței”; „O singură dată s-a scris dragostea cu litere de sânge dumnezeiesc, în Golgota”.
Cartea Alexandrinei Tulics este un mic îndreptar de terapie divină. Dar şi de pedagogie şi psihologie care pot fi aplicate multor categorii de cititori. Ei se vor regăsi şi vor aprecia aceste cuvinte simple, aceste sintagme reuşite pentru viaţa lor. Dar, meritul incontestabil constă într-o sinteză veritabilă a experienţei şi înţelepciunii proprii, purtată prin enciclopedia aforistică universală. Ea a dorit să lase un semn despre viaţă, lume, univers, credinţă. Şi a reuşit un florilegiu splendid cu nestemate, cu nemuritoare păstrate la icoană laolaltă cu busuiocul şi apa sfinţită, sub ştergarele brodate de mâna măicuţei sau a bunicii, arhetipul hărniciei ţăranului român.
Scurte lecţii de viaţă, precum fulguraţiile care luminează o clipă, se aprind şi se sting, ca semnalele unui far în plină furtună care ghidează corăbiile să ajungă la ţărm şi să nu se sfărâme de stânci. Isus Cristos este stânca, de ea trebuie să ne agăţăm, la ea trebuie să ajungem să ne construim casa veşniciei pentru a nu cădea pradă vânturilor potrivnice.
Aforismul este hrana şi apa celui flămând şi însetat de lumină, de milostivire, de pace lăuntrică şi de împărtăşirea cu pâinea cuvântului şi apa vie a Duhului generos care, oricât ar fi împărţit, nu-şi împuţinează harurile. Drumul până aici a însemnat pregătire, documentare, experienţă, practicarea credinţei, lucrul cu semenii. Dar rezultatul e admirabil. Cu toţii suntem copiii lui Dumnezeu, cu toţii avem un loc special în braţele Mântuitorului. În braţele Sale încape întreaga omenire. Mini tabloluri adorabile se iscă sub pana autoarei cu adieri de sfinţenie. Le reţii pentru că sunt parte din viaţă. Te regăseşti în ele şi te bucuri, aşa cum te bucuri de întâlnirea cu un vechi prieten pe uliţa copilăriei. Ex. „Cântecele copilăriei, scoase din fonoteca în forma de inimă a mamei…”
Gânditorul, filozoful, în cazul Alexandrinei Tulics este întrecut de poetul cu acelaşi nume, prin frumuseţea imaginilor pe care le creează. Nici nu se putea altfel. Orice gândire, fără un pic de poezie, devine aridă, greu de înţeles şi, în cele din urmă, e respinsă. Autoarea a găsit astfel de modalităţi de comunicare, încât a găsit un limbaj adecvat, astfel ca, aforismele să dobândească un plus de farmec, un înţeles clar şi distinct, uşor accesibil, reuşind performanţa de a-şi găsi adepţi din toate mediile. De fiecare dată când întâlneşti o mostră de gândire care ţi se potriveşte, ai tendinţa să spui: „Cum de nu m-am gândit şi eu la asta?” Adevărul e că ne gândim, dar întârziem să formulăm o expresie care conţine această idee. Oricum, formulările aforistice ale autoarei ne sunt la îndemână, ori de câte ori dorim să ne lămurim de un lucru sau de mai multe.
Cartea aceasta are darul de a ne îmbogăţi cu adevăruri desluşite poetic, structurate şi grupate astfel încât să ne facem o idee generală asupra întregii existenţe, cosmice şi umane, din care Dumnezeu este elementul omniprezent. Fără El, nimic nu ar fi de înţeles, de acceptat, de îngăduit. Autoarea a inclus în volum şi anumite poveţe, îndemnuri, fără să cadă în didacticism, după propriul principiu: „Adună cu selecție, împarte cu discreție! Judecă în dreptul tău, în rest lasă-L pe Dumnezeu”: „Stai lângă Lumină, să-ți miroase sufletul a flori și roadă coaptă!”;„Lăsați copiii să se nască! Ei sunt reflexia stelelor pe pământ! Sunt stelele pământului!”; „Să nu faci noduri omului și drumului drept!”;”Întinde mâini de pâine să se înmulțească grâul!”;„Umilește-te sufletește când dăruiești că să-ți ajungă jertfa la tronul de milă al Tatălui ceresc”;”Ai grijă de partea ta exterioară ținând cont de cea interioară”; „Nu trece pe podul care e rupt, nu merge cu calul cu piciorul frânt și nu te însoți cu omul despărțit de prima nevastă”. Ea exultă virtuţile creştine, smerenia „Smerenia este cea mai frumoasă faţă a înţelepciunii”.
Şi într-adevăr, întreaga avuţie a autoarei este împărtăşită cu discreţie tuturor cititorilor. Iată o frumoasă imagine a lui Dumnezeu, rezumată într-un aforism: „Domnul Christos n-a colindat pământul cu crucea în spate… dar a chemat pământul la EL în dealul Golgotei să-l sature de iertare și Lumină”.
Se remarcă în tot volumul, simplitatea exprimării limpezi, explicite, coerenţă, înţeles. Dovedind cu prisosinţă cunoaşterea temeinică a Bibliei şi uneori, interpretarea ei, autoarea doreşte împărtăşirea cunoştinţelor sale scripturistice, uneori prea dense, în formă proprie, adică lirică. S-ar putea constata că unele aforisme sunt prea detaliate, prea încărcate de cuvinte de legătură sau explicaţii de prisos pentru un gen atât de succint, care nu e altceva decât esenţă de spirit. Se recomandă eliminarea până la esenţializare a unor astfel de cuvinte care nu adaugă şi nici nu diminuează înţelesul, pentru a uşura lectura şi ajunge la esenţă.
Genul aforistic, atât de nuanţat este foarte gustat de o mare categorie de cititori atât pentru că au sevă, muzicalitate şi te învaţă lucruri vechi în haine noi şi plăcute. Alexandrina Tulics este autoarea care a ajuns la o anumită maturitate spirituală, care şi-a decantat demult valorile în care crede şi pe care le promovează. Cuvintele ei sunt salutare pentru toate generaţiile de cititori sau iubitori de frumos, adevăr şi bine. Asemenea autori profunzi sunt din ce în ce mai rari, cei mai mulţi preferând genurile facile, spectaculoase, forme fără fond din care nu rămâi cu nimic. De aceea, maximele acestei autoare sunt cu atât mai valoroase. De asemenea, aforismele sale au logică, nu sunt simple fraze fără noimă. Omul trebuie să caute şi să reţină din ele, ceea ce este esenţial. Dar, trebuie spus că aceste aforisme conţin mult adevăr. Este important să-l cauţi şi să îl găseşti. Exemplu: „Licuricii sunt stelele cu aripi ale pământului…”; „Lacrimile răbdării ne deschid cerul…”; „Păcatul nu are vârstă”.
S-a dovedit că omului i s-a oferit posibilitatea de a alege între bine şi rău, între două alternative, două căi fundamentale: cea a binelui şi cea a răului. De alegerea lui depinde mântuirea. „Mai bine o mână de pace decât un pumn în război”;„Biblia este singurul drum deschis spre cer, luminat de puterea Cuvântului și adevărului”;„Singurul prieten în viață este Dumnezeu ceilalți sunt pasageri”.
Şi pentru poezie autoarea are definiţii inefabile:„Poezia este sufletul nins de cer”. În afară de acestea, ea a inserat în carte şi unele norme de conduită şi de bun simţ pe care ar trebui să le cunoască oricine: „Nu-ţi număra niciodată banii în faţa săracului, şi nu-i număra înghiţiturile când îl vezi mâncând”; „Învăţătura este pâinea minţii, a celui ce-o mănâncă; ea-i satură şi pe alţii”; „Fă-ți avere din darurile și agoniseala ta, nu a altora!”; „În ascultare de Dumnezeu, pâinea are gust ceresc!”; „Înfăptuirea binelui este hrana sufletului”.
Unele maxime primesc în paranteze explicaţii suplimentare, pentru a înlătura orice echivoc în ceea ce priveşte înţelesul multora dintre ele, pentru unii creştini care nu s-au aplecat îndeajuns asupra cuvintelor Scripturii ori nu le-au înţeles corect şi e bine să se informeze de la cineva în deplină cunoştinţă de cauză. Şi Alexandrina Tulics este un astfel de dascăl întru cele sfinte. Şi toate acestea, în deplină smerenie, aşa cum îi stă bine unui creştin adevărat, căci: „Smerenia este podoaba sufletului îndrăgostit de Dumnezeu”. Şi toate acestea, prin intermediul rugăciunii. Pentru că: „Rugăciunea este felinarul aprins de Duhul Sfânt sufletului, minții”.
Cu adevărat un bun îndreptar de viaţă creştină este acest volum de maxime şi cugetări, el venind în ajutorul altor creştini. Misiunea creştinului este aceasta: ai primit darurile de la Duhul Sfânt, împărtăşeşte-le şi altora, îmbunătăţite, curăţite, prelucrate, parafrazate, sporite, cu viaţa şi faptele tale şi le trece prin filtrul propriei sensibilităţi, le adaptează la vremurile actuale: „Minciuna are picioare scurte pentru că i le-a tăiat adevărul”; „…un nume bun (de creștin autentic!) face mai mult decât un cont mare în bancă”.
Unele maxime sunt extrem de sintetice, conţinând esenţă de suflet: „Mândria este otrava dulce!”; „Fericirea este starea de har a celui mântuit”;”Pâinea minții este înțelepciunea”;”Biblia, Cuvântul, este măduva vieţii”. Dar există şi aforisme de o rară gingăşie şi candoare sufletească: „Copiii seamănă cu părinţii, aşa cum şi ghiocelul seamănă cu mama-zăpadă”; ”Singurul râu care curge în sus este rugăciunea”.
Nu o dată, autoarea porneşte de la proverbe, zicători şi alte ziceri populare, pe care le parafrazează până ajunge la mesajul pe care doreşte să-l transmită. Cum genial s-a exprimat Eminescu: „Toate-s vechi şi nouă toate”. Ca un bun semănător, poetul aruncă seminţele în pământ bun şi rodnic şi se îngrijeşte să răsară la timp potrivit, stropindu-l cu apa Duhului, cu dragostea, smerenia, credinţa. Când va răsări grâul, îl va plivi, va îndepărta buruienile şi dăunătorii şi-i va face umbră atunci când soarele pârjoleşte ţarina. Şi spicul îşi va răsplăti cu BOABE DE GRÂU proaspete, sănătoase, care în curând, se vor rumeni şi vor ajunge la maturitate, apte de a servi drept hrană mulţimilor care au trudit la producerea lor. Iar poetul, cu hambarul plin se va îndestula cu aceste avuţii date de Dumnezeu pentru existenţă. Om şi animal se vor hrăni şi-l vor lăuda pe Domnul. Însă, fără munca agricultorului, ţărâna va rămâne pârloagă.
Să fim cu luare aminte, ca nu cumva ţarina noastră să rămână goală de rod, iar noi să ne înfăţişăm la sfârşit, cu mâinile goale. Câte parabole nu sunt în Biblie despre semănători şi seminţe? Dacă am putea să luăm aminte şi să înţelegem ce vrea să spună Isus! Până când vom înţelege cu adevărat nu ne rămâne decât să ascultăm glasul Duhului care ne povăţuieşte cum să ne folosim harurile, cum să le înmulţim şi să le împărtăşim şi altora!
–––––––––––
Cezarina ADAMESCU
Membru al Uniunii Scriitorilor din România
Scriitor și critic literar
Decembrie 2020