Țin în mână cartea „Pelerin pe Calea Luminii – 101 sonete creștine”, a poetei Maria Filipoiu, despre care, la prima vedere pot să spun că stă în picioare.
Și iată, stă în picioare, pentru că nu are nevoie de sprijin, nu este o broșură care se sprijină cumva din alte părți, dar stă-n picioare și prin conținutul ei.
Este o carte aparte și din punct de vedere tipografic și adresez felicitări editurii şi fiilor autoarei pentru felul cum se înfăţişează şi cum îl atrage pe cititor prin copertă şi grafica tematică la fiecare text.
Am scris despre doamna Maria Filipoiu cu mare plăcere, de mai multe ori, și afirm acum, ca și atunci, că excelează prin tematica interesantă a operei domniei sale.
A scris până acum şapte cărţi și o felicit pentru toate.
Am reținut din ele, înainte de orice, faptul că tratează o tematică esențială, desprinsă din ceea ce lumea de astăzi simte și trăiește cu deosebire.
Din tematica aceasta, autoarea alege teme care surprind obiceiuri, tradiții românești vechi, pe care noi trebuie să le preluăm și să le ducem mai departe, tratează teme istorice, teme despre mari personalități ale literaturii și gândirii noastre, deci teme esențiale.
Prin tematică înțeleg eu că se deosebește și se particularizează, înainte de toate, opera doamnei Maria Filipoiu.
Referindu-mă la modalitatea artistică de prezentare a temelor, pot spune că autoarea are multă sensibilitate, că tratează cu toată seriozitatea și acest aspect al creației literare, care atrage şi prin această caracteristică și îl însufleţeşte pe cititor, îl orientează în discursul narativ, îl face să înţeleagă mai bine mesajul artistic.
Cartea aceasta este deosebită pentru că are 101 de sonete, conţine, deci, poezie în formă fixă şi sub acest aspect poate fi alăturată de creaţiile marilor scriitori care au folosit această formă fixă de poezie, de la Shakespeare până la Vasile Voiculescu și alții care au scris sonete.
Sonetele doamnei Maria Filipoiu sunt deosebite pentru că vorbesc despre ultima speranță a omului – privirea încrezătoare către înalt.
Prin modul cum autoarea se referă la această atitudine îndeamnă cititorul, mai ales pe cel în vârstă, care mai aşteaptă doar puţin de la viaţă să îşi îndrepte privirea spre nemărginirea albastră, de unde îşi poate lua lumină pentru suflet.
Omagiul pe care pot să i-l aduc astăzi autoarei, pe care o felicit încă o dată pentru noua apariţie editorială, este acela de a citi unul din cele 101 de sonete.
Şi n- am să citesc unul pe care l-am ales dintre celelalte, voi citi unul la întâmplare, ceea în traducerea mea înseamnă că apreciez tot ce cuprinde această carte care ia astăzi drumul către cititor.
Drum luminos, carte frumoasă!
Cinste cui te-a scris!
Gânduri binecuvântate
(sonet neuitării)
Pe raza din ochi am aprins lumină
Să nu îmi înghețe gândurile reci,
Să-mi însoțească pe celeste poteci
Sufletul prin lumea ce va să vină.
Mă rog de binecuvântare în veci,
Zeului de religie creștină,
Când rodește rațiunea deplină
În ritualuri din tradiții străvechi.
Închid lumina în gânduri nescrise
Pe calea vieții, ce-n apus se-nclină,
Să le nemuresc în veșnice vise.
Prin nopți vor dansa pe bolta senină,
Cu stele ce de îngeri sunt aprinse
Pe alei din a Raiului grădină.
(pag. 67)
––––––––––
Dumitru DĂNĂILĂ – scriitor, ziarist
Lansare la T. I „Gaudeamus” 2019, Romexpo-București