Miezul nopților eu îl iau după bunul meu plac, să adun din el liniștea și tihna lui, să mi-o cuibăresc la mine în suflet, să o menționez pe când îmi stabilesc programările în întâlnirile cu ielele, sirenele dezamorțite pe plajele spălate de valuri spulberate în raze de lună, apoi cu muzele mele și în special cu umbra trecută a iubitelor și iubirilor mele, devenite amintiri aromate în visarea timpului galactic.
O Doamne, cât de minunat este ceea ce fac!
De fiecare dată simt, adică-n fiecare noapte, cum inspirația îmi vine îmbrăcându-mă într-o manta de purpură înflăcărată, alunecând chiar și pe luciu de ape, dar fără vreo luntre cioplită recent, levitând pe același preș de nori cu îngerii, ținându-mă de balustrada turnului de clopotniță cu dangătul lui cu tot până mi se sparge pe rând câte un timpan stafidit mult prea devreme și așa găurit cum rămâne, să treacă prin mijlocul lui câte o rază a zorilor …
Vai clopot mare și viteaz de clopotniță, care știi să înfrunți nu numai timpul, ci și oștile de Serafimi și Heruvimi, ce-mi faci tu mie?
_______________
Corin V. PETRARU
Martie 2020