AȘ VREA
Aş vrea să fiu neumilită
În templul verbelor preasfinte,
Să fiu o slovă şlefuită,
Pecetea unui gând cuminte.
Aş vrea să pot bătători
Cărări virgine-n înţelesuri,
Să fiu risipă-n simfonii,
Iubiri smerite-ntre eresuri.
Să fiu apoi lumină pură
În vidul care încă doarme,
Fărâmă dintr-un timp, prescură,
Sărutul unei nopţi cu toane.
PROVOCARE
O provocare-n ritm perpetuu
Mi-e soarta dintre intervale,
Se coc amiezi de Sfântul Petru
În merele ce-şi cer iertare.
Tenebrele le las în urma
Atâtor spaţii veşnic mute,
Şacalilor ce-ncurcă turma
Perfid răstălmăcind cuvinte.
Purific timpul resemnată
De clipe risipite-n van,
Uitând netrebnicii în poarta
De-acum sortită altui an.
SECVENȚĂ EXISTENȚIALĂ
Primăvara s-a zgribulit în muguri
Peste ei curg stropi întârziaţi
Via nimănui îmi vorbeşte de struguri
Chiar dacă lăstarii i-au fost retezaţi.
În colţul grădinii, o pală de vânt,
Movul magnoliei se zbate-n petale,
Bujorii-mi citesc un gând surâzând
Flori de cais strănută cu mirare.
Grădina-şi disipă mirosul sub ploaie
Lumina-n amurg păleşte-n narcise
Stropii dansând se pierd în şuvoaie
Secvenţă existenţială, un joc de culise.
AUZI
Auzi un ţipăt de copil
În muguri alintaţi de soare
Şi paşii legănaţi tiptil
Ai lebedei ca o chemare.
Auzi cum fuge iar în pripă
Din pârgul fructelor tomnatic
Odihna-n clipe, ce risipă
O slugă-a timpului şăgalnic.
Auzi prin fulgii dănţuind
Un cânt molatec peste vreme,
Pământul meu de-acu dormind
Sub cerul care vrea să-l cheme.
Şi-auzi, se sfarmă infinitul
În anii care mă colindă,
Rătăcitori, fugari ca vântul
Şoptindu-şi gândul în clepsidră.
REVELAȚIE
Îmi privesc grădina de sus,
Balconul mi-e martor tăcut,
Pământul alene se-ntinde supus,
Sub creanga cu rod ne-nceput.
O rază-mi dezmiardă privirea
Miroase a reavăn şi-a floare
În pomi conştienţi mărginirea
Se-nclină cu-atâta pudoare.
Doar clipa se trece-n vecie
Şi-n muguri îşi cântă răsfăţul
Nuanţa luminii de vină să fie
Prin timpul ce-i poartă dezmăţul?
Îmi privesc grădina de sus
Sunt mută de-atâta splendoare
Pământul alene se-ntinde supus
Sub gândul finit ce mă doare.
EU… GRĂUNTELE CU CHIP
Mă rătăcesc mereu pe-o plajă,
Stăpână cu lumina-n două,
La răsărit, un soare strajă,
Molcom se risipeşte-n rouă.
Se-afundă tălpile-n nisip,
Un val îmi spală nepăsarea,
Sunt eu, grăuntele cu chip,
Principiul ce-l dărâmă marea.
Privirea-mi zboară peste valuri,
M-afund în adâncimi, disper,
Nisipul odihnind pe maluri
Frământă nostalgii ce pier.
Eu, conştiinţă din neant,
Plămadă dintr-un vis se pare,
Îmi sorb lumina rătăcind
Pe plaja unde marea moare.
RESTANTĂ LA MORALĂ
O noapte albă, cenzurată,
De gânduri fremătând obscure
Restante la morala-nlăcrămată
Prin care curg principii sinecure.
În colţul camerei, o pată,
Lumina lunii parţială,
Din cer principiu lepădată,
Restantă albă la morală.
Eu, o secvenţă din principiu
Cuvând înlănţuit în dubii,
Prin sensuri rătăcesc periplu
M-afund în disertaţii, studii.
Şi-s cronică restantă la morală,
Definitiv litigiu între gânduri
A câta oară-n noaptea siderală
Pe patul dezmăţat din scânduri.
TREC…
Trec, îmbrăţişându-mi timpul efemer
Pe-aleile toamnei ce încă foşnesc,
Sărut cu privirea o creangă de măr
Când paşii se pierd atât de firesc.
Sub frunze dorminde, amintiri insolite
Tresar de spaima eternului mit,
Pe-aleile toamnei dansează uimite
Destine şi gânduri, pierdute tacit.
Trec, îmbrăţişându-mi timpul efemer
Pe-aleile toamnei ce încă foşnesc,
Sărut cu privirea o geană de cer
Pierzându-mi chiar paşii, atât de firesc…
RUGĂCIUNE
Iartă-mi, Doamne, fecioria
Şi dezmăţul de-a gândi,
Ostoită de-mi cânt glia
Blestemată de cei vii.
Şi mă iartă de nu pot
Jalnic fruntea să o plec,
Răzvrătirea de mi-o port
Între gânduri ce le-ncheg.
Iartă-mi, Doamne, la apus
Sacrele-ţi porunci călcate,
Timpul istovit şi curs,
Vorbele nespuse toate.
Şi îmi iartă lăcrimarea
Precum salciei de Paşte,
Dorul ce-i încurcă jalea
Mielului de când se naşte.
PARADOX
Un punct şi sensu-i după punct
În forme de tăcere stilizat,
Convinge-mă că punctul nu-i un furt
Chiar de-n ecouri monoton mă zbat.
De-s sluga verbelor perpetuu
Şi-mi devorez setoasă forma
Miros a mere de Sâmpetru
Silabele ce tot încheagă vorba.
Şi-acum, de rătăcesc într-o idee,
Îmi vreau preceptele în schimb
Şi vraja unui spirit de nedeie,
Să-mi poarte aventura peste timp.
–––––––––––
Paraschiva FLORESCU
Timișoara, martie 2020