Are ianuarie de conjugat la trecut
o mie de vămi,
de spun că nu mai e loc de nici o poveste!
de…un păr despletit, de-o eliberare de răni
Crezând că numai
de-o singură ninsoare mai este…
sunt precum calul ce se-ncurcă-n lanț
sau în pana căpăstrului
și nu-i răcorește nimeni această arsură!
degeaba strig ca-n fața unui pericol
Dacă nu caut ceasornicul( care să-mi schimbe)
dreapta măsură!
Poem lucid…sau starea întâi
La fiecare vorbă cu viața
suntem mai orbi pe dinăuntru
nici oglinzile nu mai sunt ce-au fost
dacă porți mască oglinda ți-o smulge
când dăm clipelor cu piciorul
și spunem că nu ne mai știe bucuria pe de rost
viața e ruptă-n fâșii sau mi se pare
de nu mai adaug pașilor de ieri alți pași
ora exactă nici nu există
singurătatea sluțește până la desfigurare
sunt pereți ce cad peste tine
zilele-n care nu mai trăiești
inima pe ascuns se- nsăilează
între două tăceri albe se scrie prohodul
nu știi dacă azi e vinerea patimilor tale
și-n care poem lucid se-ngenunchează
așa cum viața unor oameni nu e despre viață
efectul de păpădie aproape că nu mai doare
ne risipim, mă risipesc
viața devine un șotron călcat în picioare
aproape că mă-nvârt pe loc când iubesc…
Se-ntâmplă ceva cu așteptarea femeii
înainte de sfântul sfârșit…
în duminica ei de zăpadă!
Botez de dragoste
De-atâta așteptare m-am destrămat
luna și ea -i o urmă de glonte
(nu știu să-ți spun
de ce mi-s rănile forforoscente
de ce mă doare în tot corpul un bărbat
discursul omului singur către el însuși
eu l-am inventat…
și uite, tocmai azi
fac voia sufletului ce-l caută pe celalalt…)
de zeci de ori am murit
când nașteri am avut doar una-
mărturisesc al dragostei botez
și -arunc urna cu cenușa…
pentru prima oară
mi-e dor de așteptarea ce-mi scoate afară sufletul
vertical pentru mine e când mă adun
și pot sculpta în aer o coloană
pe lipsa alteia dar nu oricum,
chiar mi-aș dori să te iubesc!
fără să știu de ce și cum să-ți spun…
pe-un cer lăuntric( de) ți se cântă prohodul
N-ar fi trebuință de-un un nou ticăit,
cum viața de o nouă eladă?
ianuarie se conjugă la trecut mai mereu…
în ora iubirii mai încape o viață!
de ce n-aș cere(eu)timp,
din timpul lui Dumnezeu?
Oricine vrea sa fie iubit,
oricine vrea sa iubească…
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
4 februarie 2020
Foarte bune poeme, pline de esenta, filosofie a vietii, autenticitate, trairi intense. Felicitari! Valentina Teclici