RONDELUL LUI BRUMAR
Năvală dă prin sat Brumar
Şi amorţeşte vraja vieţii,
Seninul cerului dă gheţii
Râvnitul rol de titular.
Bogata roadă-i în hambar
Şi-arome dulci abundă pieţii,
Năvală dă prin sat Brumar
Şi amorţeşte vraja vieţii.
În brumăriu peisaj al dimineţii,
Ies în grădină solitar
S-absorb suflarea stinsă a verdeţii
De sub marama de cleştar –
Năvală dă prin sat Brumar.
———————————
Gheorghe PÂRLEA
21 noiembrie 2019