Eleonora SCHIPOR: Toamna bucovineană la grădinița din Cupca

           

Frumoasă, așteptată, darnică, harnică, cu flori, plante, fructe, legume, cu poezii, cântece, dansuri – iată așa a poposit toamna la instituția preșcolară de la CIE Cupca.

            Cele trei grupe: mică, mijlocie și mare îndrumate de educatoare, ajutate de dădace, susținute de părinți, au pregătit un frumos program artistic cu tematica toamnei.

            În toate grupele au fost amenajate expoziții care reprezentau personaje din povești, viețuitoarele pădurilor, natura în pădure, satul în toiul toamnei, bogățiile anotimpului împlinirilor etc.

            Decorurile în toate grupele au fost amenajate cu copaci cu frunze multicolore, cu coronițe, legume și fructe.

            Poezii, cântece și dansuri în costumașe special pregătite au răsunat în acompania unor melodii clasice și moderne.

            Zâna Toamnei frumos gătită a dansat și a recitat cu copiii din toate cele trei grupe.

          Directoarea CIE Cupca, d-na Maria Lazurca a mulțumit din numele direcției Complexului tuturor celor prezenți: lucrătoare a grădiniței, părinți, bunici, invitați.

            Le dorim tuturor succese și numai bine.

————————————–

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

Lasă un răspuns