,,FULGER ȘI FURTUNĂ” de Anna-Nora Rotaru
(pictură personală pe pânză, în ulei, dimensiuni 150 x 110 cm),
din volumul de picturi și poezii “UT PICTURA POESIS”
***
MONOTONIE
De-atâtea zile, neîncetat plouă și tot plouă…
Din cer crăpat se scurg, monoton, șuvoaie,
Ce, se preling pe frunze, ca boabele de rouă
Și pe pământ se-adună, în băltoace și noroaie…
Cad fulgerele sălbatic, cu zgomotele lor seci,
Albastre, plesnind cerul, precum biciul repezit…
Gânditoare, la fereastră, șterg cu degetele reci
Geamul, de suflarea-mi caldă si lacrimi umezit…
Mă uit și mă întreb, câtă ploaie o să mai cadă ?
De-atâtea fulgere, aerul e greu, parcă vibrează…
Liniștea se sparge-n cioburi, în casă și pe stradă,
Șerpi de foc dezbină întunericul și-l luminează…
Nu pot dormi, deși somnu-i atârnat de pleoape…
Mi-e sufletul tăcut, cuprins de grea melancolie…
De pe-unde dus ai fi, te astept să-mi vii aproape,
La pieptul tău să uit, de teamă și de insomnie…
Lumina-mi clipește, tremură și ea în vechea lampă,
Mi-e frică să nu-mi se stingă, ca viața-mi efemeră…
Aștept zadarnic s-aud mâna-ți apăsând pe clampă,
Privind când ușa, când poza ta, iubite, de pe etajeră…
NOI ŞI PLOAIA
Ascultă lângă mine ploaia cum şopteşte…
Cum ne fură minţile-ncet în mrejele ei…
Într-altă lume, mai tainică ne zămisleşte,
Unde-o să fim doar eu şi tu şi ea, de vrei…
Iubirea să ne prindă-n jocul ei fierbinte,
Peste ce-a fost cândva lăsându-se uitarea…
Doar noi şi ploaia să ne ferece-n jurăminte,
Cu stropii ei uşori, ca de ţambal cântarea.
Ţine-mă de mâna să nu mă mai pierzi,
De mijloc ia-mă şi-mi îndrumă-ncet paşii…
Cu şoapte prinse-n păr să mă dezmierzi,
Când ne vor duce-n neant zburând pegaşii.
În zborul lin, lăsa-vom în urmă asfinţituri,
C-un adagio, vechiul cânt de despărţire…
Iubirea noastră, azi, cufundată-n răsărituri,
Ne scalde sufletul avid în nemurire.
Şi toate ce-altădată păreau porţi închise,
Găsindu-ne ades pierduţi la vreo răscruce,
Le spele ploaia astăzi şi prin nori de vise,
Ne ducă, lăsând în urmă-ne zăvor şi cruce.
ȘI CE DACĂ PLOUĂ…
Ooooh, Doamne…
Te uită la ploaie cum cade pe geamuri,
Șiroaie se scurg din ceruri pe stradă,
În grădină, pe plopi, pe frunze și ramuri,
Pe noi peregrinii, pe suflet cascadă…
Ziua ne fuge și ea-nfrigurată,
Și noi ne topim, unul într-altul…
Flacăra iubirii păstrând-o curată,
Nestinsă, în pieptul dur ca bazaltul !
Noaptea-i prelinsă, stele se scurg
În lacuri pe drum, ce sclipesc argintii…
Cu lacrimi de dor, din ochii ce curg,
Hoinar rătăcim pe-aleile pustii…
Luna s-ascuns prin nouri, cernită,
Fulgere, tunete vor să despice
Cerul în două, c-o mânie pornită,
Lăsând pe Pământ, adânc, cicatrice.
Prin ploaie pășim cufundați în gânduri,
Prin orașul tăcut, pe drum ca zurlii…
Din spate ne-mping turbatele vânturi,
Iubirea-ncălzindu-ne, ca zeci de făclii…
Și tună și plouă pe stradă, pe casă,
Prin hainele ude frigul străbate,
Dar noi ne iubim și nici nu ne pasă,
Căci, ploaia în inimi nu poate răzbate !
FANTASMĂ CENUŞIE
Unde te duci pe furiş, fantasmă cenuşie ?
Te strecori ca umbră, printre cruci în ceaţă…
Pe cine cauţi, că poate nici el nu ştie,
De-i aduci sau nu, mandatul lui de viaţă ?
Sau, poate cauţi ceva pierdut prin lume,
Ceva, ce n-ai împlinit pe-acest pământ…
Poate-un secret, dar gura-i-nchisă-n hume
Şi vrei să-i spui acum, ultimul cuvânt…
Ce chin te-apasă, cui vrei să te destăinui,
Liniştea ţi-o zbuciumă vreo grea povară,
Sau vrei pe cel ce-odată ai iubit şi nu-i,
Să-i mângâi durerea despărţirii, amară ?
Te văd, tiptil, cum te strecori prin viaţă,
Sufletul, c-abur rece, caută strop de căldură…
Pe unde-ţi trec paşii, în urma ta îngheaţă,
Soarta, ţi-a fost ca duşmanul plin de ură !
Te-a secerat, când ţi-a fost lumea mai dragă…
Cuvântul ţi-a îngheţat pe buzele livide
Şi-acum te zbuciumi printre lumi pribeagă,
Fantasmă cenuşie, iar bântui stâncile aride !
Să-ţi rup aş vrea lanţurile grele, ca de fier,
Să poţi să te înalţi spre lumile eterne…
Aici, suflet osândit ai fost, legat ca prizonier,
E timpul, s-asculţi imnul tăcerii cum s-aşterne !
_______________________
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia,
5 februarie 2018