Stau înhămați doi îngeri la căruță,
Mă tot întreb de unde, cum și cine
I-a scuturat din steaua lor micuță
Și i-a-nvățat s-ajungă pân’la mine.
M-a năpădit alean de ierni trecute,
Când din cuptor se înălțau arome,
Iar lămpile cu gaz pictau tăcute,
Pe varul alb, tablouri cu fantome.
Butoaiele-și așteaptă mustu-n spume,
Miros a lemn de dud mâinile mele,
A clipe coapte, lacrimi și legume,
A pâine caldă și a dor de stele.
Plâng amintiri din faldurile minții
Și sufletu-mi se zbate în tăcere,
Tresar și ca prin vis îmi văd părinții
Aduși de spate, încărcând panere.
Parcă-i aud din moarte cum vibrează
În pieptul meu, călăuzindu-mi pașii:
„Nu pierde vremea, vino și așază
La stânga și la dreapta, lăturașii.”
—————————-
Mihaela BORZEA
07 octombrie 2019