timp trecut
timpul împietrit în obiecte
un râs prădător
pe un raft
pe o masă
într-o cutie de carton
în oasele mele
ticăie
o materie banală
sfâșie din uitare clipe mucegăite
dureri de articulații
stau coloane înșiruite
istoria să nu moară
în forme abstracte
în arhitectura funerară
un epitaf lacrimogen
împrăștie manifestanții
trecuți la cele
pe cale de ignorat
noi uităm nu gândim
rostuiri în cerneală
apoftegmele părinților din pustie au fost
ca niciodată o umbră să nu poată muri
cât soarele sigilează timpul pe cer
firescul dintre sacru și profan
am închis cursul xeroxat
și am trecut strada la o cafea
un local străjuit de doi cerșetori
am dat un leu la fiecare
le-am comandat un ceai
apoi m-am așezat la masă
și am cerșit
trecutului
un mărunțiș
de-ar vrea
————————–——————
Gavril Iosif SINAI
24 septembrie 2019