Simon JACK: Futurism

Gândind c-ar trece vara mă reîntorc
în sarea de sub mierea ce ține
stupul câmp visând solstițiului
luminii, coronița de împlinire
pe rodul copt de grâu,
auzindu-ți pașii mestecând melancolii
virgine de pământ,
întorc din brazdă visul tău cu mine
adunând semiramide alcaline
plutind cuvânt între urgii solare și
monolog de renunțare înflorind
povestioare ce-oblăduiesc
sfârșituri,
acum în mine-i mâinele întins
tavernă de culoare în provocări legate
la mijloc cu îndoiala hățului învins
pe griul din zăbală,
aș face roșul alb în negrul unui miez
gustat la repezeală, știind
voi pregeta în altă viitoare vară
să înnoptez un dram de toamnă-n iarnă
cu primăveri pe umeri,
viitoare aripi renegând înmuguritul
sau căderea unei frunze respirând
alinierea mea ascunsă în netrecerea
unor deja vu-uri boreale.

————————–

Simon JACK

Israel

Iunie 2019

Lasă un răspuns