Să socotesc iubirea mea?!
Să socotesc iubirea mea în clipe,
Iubita mea cu trupul diafan,
Când umbra ta, ca pe-un solar cadran,
A prins în trupul meu să se-nfiripe?!
Să socotesc iubirea mea în ore,
Iubita mea cu plete de copt lan,
Cu chip nepământean, de porțelan,
Ce risipești parfum de pasiflore?!
Să socotesc iubirea mea în zile,
Iubita mea cu șold rubensian,
Dar să-mi înec dorințele, profan,
La pieptul desfrânatelor dalile?!
Să socotesc iubirea mea în ani,
Iubita mea cu glezne de cancan,
Pășind la brațu-ți ca un narcoman,
Când ne-om plimba sub desfrunziți castani?!
Te strig …
Te strig imensitate a sufletului meu,
În primeniri de ziuă să mă renaști din rouă,
Fă inimi rânduite să cânte amândouă,
Ca-ntr-un acord frenetic al lirei lui Orfeu!
Te strig intensitate a dorului nebun,
Deschide-ți larg fereastra spre limpezite ceruri
Și din seninul bolții înșiră-mi giuvaieruri,
Cu care-aș vrea destinul iubirii să îmbun!
Te strig nemărginire a timpului hapsân,
Întoarce iar clepsidra și slobod lasă ceasul
Și-n contopiri divine, când ni se-nalță glasul,
Așterne-mi infinitul sărutului pe sân.
Lucrul să-mi duc la sfârșit
Vin cuvintele gramadă,
Gătite ca de paradă
Și de nu le iau în seamă,
Îmi zic, printre dinți, de mamă.
Unul, cu priviri mioape,
Mi-a lăsat strofele șchioape.
Altul, ce din file-mi cade,
Îmi vorbește în șarade.
Unul mic, monosilabic,
Șovăind impardonabil,
Nu vrea să stea pe hârtie
Și se duce pe pustie.
Altul, sterp și nesfârșit,
Stând pe-o filă lăfăit,
Nonșalant a chicotit.
Cum încerc s-adun destule
Îmi vin cele somnambule
Pe care, cum nu-s deștepte,
Le înlătur ca inepte.
Cele bune, naiba știe!
Au plecat în sihăstrie,
Iar condeiul meu le roagă,
Sperând că nu-s într-o doagă,
Să se-ntoarcă negreșit
Lucrul să-mi duc la sfârșit:
Ori să le-aștern pe hârtie,
Ori mă las de meserie! …
Eu mă deschid …
Eu mă deschid sub tandra ta privire,
Ca fragedul boboc ce a-nflorit,
Sperând că merge către nemurire,
Sub blânda rază care l-a trezit.
Eu mă deschid sub șoapte de iubire.
De pe-ale tale buze sorb nectar,
Ce-mi va rămâne viu în amintire,
Știind că nu trăit-am în zadar.
Eu mă deschid sub un sărut molatec,
Ce mă-nfioară, doru-mi răvășind.
Simțirile-mi se-nvolbură sălbatec.
Eu, fără tine, nu trăiesc iubind …
Primește-mă-n suflet, iubito!
Primește-mă-n suflet, iubito, mi-ești dragă!
Promit să m-așez lângă tine cuminte.
Noian de trăiri strâns de tine mă leagă.
Mă lasă, atât, să te-mbăt în cuvinte.
Ascultă, iubito, cum spun câte-n lună
Și-n stele, nespuse și vechi simțăminte.
Privește-mă-n ochi și-un sărut dă-mi arvună,
Când dragostea mea-ți voi jura pe morminte.
Pe strunele tale, femeie vioară,
Iubirea cea veche-n acorduri revarsă.
Tu blândă, frumoasă și dulce povară,
Păstrează-mi dorința-n visare neștearsă.
Te-oi ține în brațe, pân’ zorii s-or naște,
Pe tine, reversul bătrânei Xantipe.
Tăcerea mă-mbie șireată-a cunoaște,
Parfumul suav al trecutelor clipe.
——————————-
Mihaela BANU
Târgoviște
31 mai 2019