Irina-Cristina ŢENU: Taci!

Taci!

 

Caută-mă cu gândul prin florile de mai și taci,
Taci și ascultă șuieratul salcâmilor în floare.
Sunt pe buzele frunzelor scăldate-n soare
Ce cântă iubirea inimii îndrăgostite pe veci.

Caută-mă în privirea lunii îngândurate și taci,
Taci și ascultă-i murmurul prelung de dor.
Când peste iubire înserarea calcă cu pași reci,
Stele îi luminează amintirea pe care o ador.

Taci! Nu-mi vorbi în visele ce dor!
Taci! Doar scrie-mi că ți-e dor!
Tac! Nu vreau să trezesc iubirea încă vie.
Tac! Vorbesc de tine doar în poezie.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

23 mai 2019

 

Lasă un răspuns