Anatol COVALI: Bine-ai venit !…

Bine-ai venit !…

 

Salut din partea iernii, primăvară !
Te-mbrăţişez cu sufletul, cu drag
şi fericit că noaptea mea polară
a apucat să calce-al tău meleag.

Când te privesc nu-mi pasă că în mine
sunt viscole,e ger şi cresc nămeţi.
Surâsul tău îmi face-atât de bine,
de parcă aş trăi în două vieţi.

Abia aştept să îţi admir splendoarea
desfăşurată-n magice culori,
care-mi trezesc la viaţă hibernarea
şi îmi preschimbă nopţile în zori.

Bine-ai venit iubito ! Frumuseţea,
ce luminează chipul tău virgin,
revarsă şi în mine tinereţea
pe care-o risipeşti în jur, din plin.

————————————–

Anatol COVALI

București

8 mai 2019

 

Lasă un răspuns