Zenovia PRIBOI: Să-mi fii…

Să-mi fii și cald și tandru, ca acum,
să-mi fii cămașă de piele lipită,
să-mi fii și certitudine dar și ispită,
să nu te risipești în zare ca un fum!

Să fii misterios, nebun, cuminte,
toate pe rând, și toate deodată,
și când mă porți în lumea-ți fermecată
s-o faci așa cum știi… fără cuvinte…

Să nu-mi pleci niciodată prea departe,
căci te-aș chema zadarnic dimineața,
din vise să mă smulgi, să-mi mângâi fața,
viața mi-ar fi… doar drumul către moarte!

Un drum pe care-aș merge-așa, aiurea,
fără durere, doar cu nepăsare,
cu ochii căutând luciri de soare,
cu tălpile… bătătorind iubirea…