Păcatul este folosirea de către om a libertății ce i-a fost dată de către Dumnezeu, libertatea de a alege între bine și rău, deci folosirea acestei libertăți, a puterilor lui sufletești, împotriva voii lui Dumnezeu. Întotdeauna păcatul este rezultatul unei decizii sufletești și nu al “trupului”. Decizia sufletească este cea care decide reaua folosință a “trupului” sau a “materiei”. În consecință păcatul poate fi cu gândul, cu cuvântul sau cu lucrul, cu fapta, cu voie sau fără de voie. Întotdeauna este implicata însă puterea poftitoare a sufletului, căci se află la mijloc împlinirea unei pofte sau dorințe. Deci păcatul, în ultima instanta, este reaua folosință a libertății de a alege. Buna folosire a libertății, conform cu voia lui Dumnezeu, are valoarea de virtute și “chipul” dat omului se îndreaptă spre “asemănare”. Reaua folosință are ca rezultat însăși deteriorarea “chipului” și apropierea de “asemănarea” cu cel care este “cel rău”.
Din păcat se poate ieși cu Harul lui Dumnezeu, care este decisiv, dar obligatoriu și prin strădania omului, prin recunoașterea păcatului ca fiind rău, prin recunoașterea de a fi în stare de păcat, prin voință celui păcătos de a se pocăi, a se mărturisi și a nu mai repeta păcatul.
Nu există păcat care să nu poată fi iertat de Dumnezeu,dar asta numai când există pocăință sinceră și hotărâre de a nu mai repeta păcatul.
Biserica Drept Măritoare, Ortodoxă, a așezat cu grijă și dragoste calea prin care păcatul poate fi înfrânt. Din capul locului Biserica învață că nu pe cei păcătoși trebuie să îi urăm, ci păcatul.
Aici trebuie să fim cu cea mai mare băgare de seama, căci duhul lumii în care trăim, o lume căzută, secularizată și cotropită de stări demonice, propovăduiește exact contrariul.
Suntem îndemnați să considerăm că de fapt păcatul nici nu există, că este o prejudecată. Cel mult ni se spune că cei care comit păcate, nu sunt vinovați, nu sunt responsabili și nu au nici motiv să se îndrepte: ei sunt “născuți așa”. Această ispita, ”așa s-au născut” este nu numai falsă, căci păcatele sunt opțiuni spirituale care devin obicei rău, dar este eminamente anti-umană. Declarând că omul este determinat de instinctele sale, de “trupul” sau, este eliminata trăsătura esențială omenească, libera alegere, libertatea de opțiune. Din nou se dovedește că în adevăr Creștinismul este singură cale cu adevărat “umanistă” și “materialistă” (căci consideră “materia” fiind doar căzută, nu impură). Evident că aici, duhul lumii, vădește din nou lucrarea ideologiei dizolvante “a relativismului;” toate sunt relative”. Iar în esență aici ar trebui să recunoaștem glasul celui care i-a spus Evei să guste din fructul oprit. Glas căruia Eva i-a dat ascultare și în consecință am ajuns,unde am ajuns!
Este suficient să ne uităm la un singur caz,al sodomiei,pentru a ilustra modul în care duhulul lumii pur și simplu recomandă starea de păcat și de ce. (Nu voi mai menționa numele acestui păcat,sodomia,ci mă voi rezumă a spune “păcatul” și se va subînțelege la ce mă refer.)
În primul rând trebuie să fim bine înțeleși că aici nu este vorba de opțiunile dubioase de dormitor ale unor devianți. Pentru ei ar trebui să avem doar milă și ar trebui să îi ajutăm să iasă din această jalnică stare. Cum spuneam, Biserica, întotdeauna, are milă de cei păcătoși și mai ales, când aceștia doresc să părăsească starea de păcat.
Dar cazul acestor păcătoși a fost preluat și este exploatat nemilos și cinic de către duhul necurat al lumii și a devenit un soi de punct de referință și de încredere, un soi de”recomandare” pentru a fi acceptat între cei care conduc lumea. Acest păcat este prezentat ca ceva “normal”, ceva “înnăscut”, deși nu există nici o dovadă în acest sens și în ciuda faptului că toate societățile normale l-au condamnat. Cu excepția societăților ajunse în stare de putreziciune morală, cum a fost Imperiul Roman în epoca lui de decădere. Dar să nu ne lăsăm înșelați.
Această promovare a păcatului, de care vorbesc, nu are nimic de a face cu cei nefericiți care îl practică. Păcatul este promovat pentru a semăna confuzie și a semăna confuzie în cel mai clar punct de definiție și diferențiere, cel dintre masculin și feminin. Că așa este ne-o arată avalanșa de propagandă promovând păcatul, faptul că “normalitatea” lui devine obiect de studiu în toate nivelele de educație,de la grădinițe la Universități, de faptul că “uniunea” dintre nefericiți practicanți ai păcatului se caută a fi echivalată cu noțiunea sfânta de Familie. Din nou să nu ne amăgim. Această gigantic avalanșă de promovare a stării de păcat are un scop clar: criminalizarea Creștinilor. Despre ce este vorba.
În multe așa zise “biserici” (anglicană și asemenea) s-a ajuns la “căsătoria” unor asemenea nefericiți. O femeie, având același nărav, dar zisă “episcop” al anglicanilor, a predicat, în Catedrala Națională din Washington DC, USA, că aceste căsătorii sunt “sacramente”, iar avortul este o “binecuvântare”. În același timp există un adevărat iureș de a legaliza aceste “uniuni”, sub legile statului. Este limpede care va fi pasul următor. Bisericile care vor refuza să oficieze “căsătorii” acestor nefericiți, vor fi scoase în afară legii ca “intolerante”, ”fanatice” și criminale.
Acesta nu este un scenariu fantezist, este înțelegerea celor care au loc în lume și a pericolelor care ne pândesc. Este lipsă de maximă luare aminte, este nevoie ca pe cei care promovează păcatul să îi considerăm ce sunt, abominatie, este lipsa să stăm strânși în jurul Ortodoxiei și căii Bisericii Pravoslavnice.
——————————
Alexandru NEMOIANU, istoric
The Romanian American Heritage Center
Jackson, Michigan, SUA
21 aprilie 2019