NOCTURNĂ
Întunericul se lasă la fereastră…
Tiptil pătrunde în recea-mi odaie…
Cu stele-amorţite pe manti-albastră,
Acoperă şi florile-mi din glastră…
Pe pereţi pâlpâie-o firavă văpaie
Tresărindă, în focu-aproape stins,
Uitat în noian de gand si vise…
Neagra noapte şi-n cuget s-a prelins,
Că-i şubred şi tăcut, geme învins,
Ajuns pe geana negrelor abise…
Cu ochii goi tavanul îl privesc…
Singurătatea-n mine scânceşte…
Pe buze, nespuse şoapte strivesc,
Aş vrea să spun ceva din ce gândesc,
Dar spartă vocea-n gât se-opreşte…
Cuprinsă de-al vieţii vârtej, efemer,
M-am stins ca foc puternic în vatră…
Neputincioasă parcă-s şi disper,
Că nu am vreo fărâmă să mai sper…
Un zid se-nalţă-n faţă, ca de piatră…
Alene mă ridic într-un târziu,
Să zgândăresc focul prin tăciuni,
Că-i prea rece în odaie şi pustiu…
De fi-va-ntunericul mai străveziu,
Voi evada din umbre şi minciuni…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
14 aprilie 2019