UN PUMN DE ILUZII…
Chiar zici că pătimaș noi ne-am iubit vreodată ?
C-am împărțit în două un colț de viață în comun ?
Că, mintea poate a uitat sau, poate-i obsedată
De-o idee, deși mă bântuie o senzație ciudată
Și-ncerc gândurile-mprăștiate, ca după taifun,
La un loc să mi le-adun…
Zici că-ndrăgostiți fost-am cândva, într-o vreme ?
Că-mpreună am cutreierat mână de mână ?
Mi-ai simțit sângele-ntr-al tău sânge să te cheme,
Durerea mea fost-a și-a ta, clipe trăit-am supreme,
În adâncul simțirilor pierduți, fără granițe și frână,
Fiindu-ți și sfântă și păgână ?
Pe unde-am rătăcit, că azi nu suntem împreună ?
Cum s-a destrămat iubirea, ca făr-asemănare ?
De fost-adevărată, cine-a putut să ne-o răpună ?
Sau, fost-au doar închipuiri, poate chiar minciună,
Toate, numai vorbe-n vânt, spuse cu-ndemânare,
Cuvintele unei iubiri imaginare ?
Și-atunci, ce ne rămâne de spus azi la întâlnire,
Când, dup-atâta vreme, ne pare mintea lâncedă ?
Mirați doar ne privim în ochii goi, plini de mâhnire,
Forțate zâmbete având, pe buze scurs-o dojenire,
Cătând motive, că viața nu ne-a fost prea netedă…
Un pumn de iluzii, amintire veștedă…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
15 martie 2019