Aș fi vrut
Aș fi vrut să nu las cuvintele să îmi fure condeiul sufletului
și în miez de noapte să-ți picteze iubirea în inimă.
Aș fi vrut să te trăiesc
cum se trăiește codrul verde,
iarăși și iarăși,
inspirând, expirând,
trăgându-și seva
din adâncul pământului veșnic tânăr.
Aș fi vrut să mă trăiesc
oglindu-mă în privirea ta făr’ de amurg,
ascultând glasul munților ce ne slăvesc iubirea,
scriindu-ne în piatră simțirea.
Dar pașii ne umblă aievea,
prin trăiri ce tulbură necontenit ființa.
Drumu-i greu, tăcerea-i posacă,
pionii atacă regina ce cade răpusă de un dor
rătăcit pe-a sa cale.
Vântul sună din goarnă, e timpul de luptă,
nebunii s-adună, furtuna răsună,
trăirea din noi se răzbună,
cerul privește și tună,
lacrimi amare îi curg pe obraz,
strălucesc precum un topaz.
Mă trăiesc într-o lume ce plânge de necaz,
pe front regina a căzut,
să te trăiesc, nu am putut, cum aș fi vrut.
———————————
Irina-Cristina ŢENU
13 martie 2019