BALSAM PRIMĂVĂRATIC
E vreme de scris versuri, e primăvară iar,
Frământ cuvinte simple, le-așez în mic altar.
Slăvit să fii Tu, Doamne, că-mi dai din harul Tău,
Mă-ajuți să trec prin viață și mă ferești de rău.
Culeg stelele nopții, în rime le-nvelesc.
Le-așez pe pagini albe, cu raze le-mpletesc,
Albinele roiesc, prin pomii plini de floare,
Se scaldă printre crengi încă timidul soare.
Balsam primăvăratic se-mprăștie pe-alei,
Se dezmorțește parcul de geruri și polei,
Din verdele covor întrat în germinare
Se-nalță cânt divin, de pace și visare!
———————————–
Olga VĂDUVA (Grigorov)
26 februarie 2019