Fiecare primeşte o bucată din mine !
am plecat cu geamantanul plin de străzi .
linii de tramvai ruginite
îmi înoada gleznele şi le lovesc
cu sârmele lor conectate la înaltă tensiune
cât consumi? mă intreabă încet iubitul meu…
la joasă tensiune…am un recipient în care ordonez gândurile
şi fac economie de cuvinte .
în colţuri de străzi mă aşteaptă câini să-mi dezvelească gambele
până sus…
le arunc un cub de zahăr
ţinut între buze înainte…
acasă îmi pun dresurile negre
pe cărţi …clasice…
am avut câteva procese
de conştiinţă
azi
şi da! sunt un avocat
îngrozitor de rău
cu tot ce ţin
în mine, în tine, în vintrele ce mă iubesc noaptea,
în copilării duse…
la prânz îmi aprind lumânări transparente
la capătul sufletului
şi mă îndrăgostesc de tine, iar tu de el…
el ma iubeşte de atâţia ani
încât a uitat …
câţi suntem în patul acesta
al nesomnirii,
a strigatului gemut,
al sarutului
pe toate rozele…
mă împart la trei…fiecare trebuie sa primească o bucată din mine
Tu ce alegi?
De sus, Dumnezeu îşi acoperă un căscat !
stăteam pe marginea casei tale,
desculţă în botinele
cu glanţ…
îmi flutura părul
peste ochii negri .
croşetam două şoseste
pentru iernile în care-ţi
voi pleca
şi lăsam călcâiul neterminat,
pentru aduceri aminte
şi femei arcaş cu vigilenţă
pe coapse…
mâinile îmi oboseau sacadat
şi atunci
mă descatuşam de ele,
le desfăceam încheieturile
să stea libere
pe o bucată de frunză
de nuc…
mă privesc încet în rama unui tablou
pictat când
purtam rochia tivită cu iubire…
acum am riduri la colţul buzelor
sfârtecate de dinţi .
„să bei!
pofta să bei””
spunea Poe cand venea pe la mine, în vizite necordiale
cu sinele .
mă uit de-a lungul cimitirului Saint- Vincent
spre aceste meleaguri galante
unde morţii stau…
ca sardelele.
mă uit dezmembrată de gânduri .
într-un colţ, un înger îşi coase pene pe aripi ,
ramele ochelarilor i se aburesc
a batrâneţe.
zâmbesc în colţul gurii…
amar…
De sus, Dumnezeu îşi acoperă
căscatul cu mâna albă
a tuturor sfinţilor…acceptaţi …
Am nevoie de o reparație a figurii silogistice!
am nevoie de o figură silogistică…
de o reparație capitală a sufletului !
sufertașele sunt goale ,
unele au stinghii rupte,
dezmembrate…
Îmi iau mâna și o pun în dreptul inimii
o ascult…
Am cumpărat ieri o sacoșă
cu ceasuri deșteptătoare.
Am început să le aliniez
încet,
cu magneți :
Am nevoie să sune din când în când
deșteptarea
ochiului,
piciorului sub care pulsează aorta ,
urechii stângi …lovită şi cusută
cu pieliță de ou
de țară …
am nevoie poate și de o
figură silogistică
în tot acest proces…
Da! Vreau și eu o a treia judecată !
(oricum am avut zeci…la activ)
Astfel, se poate spune:
” Toate vertebratele care își alăpteza puii sunt mamifere”
legea intermediară …
„Toate femeile sunt vertebrate care își alăptează puii”
o, uite ! a treia judecată:
„toate femeile sunt mamifere”
asta?
asta este a treia judecată?
nu, nu domnilor!
nu găsesc …
nu găsesc …
sufletul …
Am nevoie de o reparație a figurii silogistice!
Ieri a murit!
Pleca greu, obosită
în fiecare noapte
Cu pleoapele trase
obloanele morții
peste ochii mari,
negri.
Călătorea
cu un minus de bilete
în camerele inimii.
Calcula incert,
cețos,
posibilități…
limită iluzorie pierdută-n
coșmarul
vreunui rezultat.
Stătuse ani
sub pragul lui
uitată.
Toți ceilalți bărbați
îi erau scăderi tremurânde
așa cum infinitul se naște
din zero rupt.
Se aduna bucată cu bucată
lângă un gard unde
Se ruga
în zăpadă…
câinii oamenilor
îi mușcau genunchii,
câinii străzii
îi lingeau mâinile.
Ieri a murit
absentă din geografii,
absentă din istorii,
absentă din pământ…
Păsările de de-asupra
casei ei
au alt glas acum!
Vorbesc încet …
vorbesc doar cu mine .
în colţuri sunt rase de câini
ce aleargă după voluptate ,
dupa sâni plini,
gambe pline ,
pântece pline…
îmi zic . hai, mergi !
de când îţi doreşti o aşa înfruptare din tine…
eşti de un egoism heraldic…
stai ca o statuie
toată..în tine…
îţi mănânci zilele una câte una
până când naşti
corbi negri!
hai, dă-le din osul tău de deznadejde, dă-le din ochiul tău
deschis .
dar nu!
ea tace ,
ea urlă o gură închisă
la lună ,
ea moare câte puţin,
ea nu mai este ea…
ea are mii de feţe, toate de o făţărnicie minunată ,
o splendoare a minciunii
printre macazurile de lut …
ea coace pietre şi le molfăie
în marginea mării
Cu IONA!
de la naştere îşi tatuează interiorul cu dinţii gândurilor …
ea este goală, nudă, dezmembrată,târfa ei!
îşi caută mormântul
pe locuri de la margini de pădure, pe lanuri,
acolo unde vin oamenii să facă dragoste…
vorbesc încet….
––––––––––
Irina ALEXANDRESCU
23 februarie 2019