Dincolo de fruntariile îndoielii
se preling pe frunzele umbrelor
amurguri din letania țărânei tăcute.
Atinși de-oglinda,
ce-n rotocoale stacojii de lună
ne-a cuprins,
ne toarce timpul,
iederă ferecându-ne
în oasele albei uitări.
Încolăciți de glezna cerului
ne-a-mbrățișat un vis iernatic,
zăpadă despletită-n nuferi de somn.
Dar cuvinte pulsează-n venele ceasului,
prin strigătul nisipului ne adâncim,
tăciuni ai deznădejdii sub tălpile goale,
respirăm zborul,
aripi prinse-n joc himeric
de-un cer rotit în deșertul de ceară,
adieri ale vântului ce-nnoadă
și plânsul și râsul,
ne pierdem în lacrima unui vers
uitat de zei în cartea inimii.
—————————–
Alice PUIU
Februarie 2018
Imagine: LuAnn Ostergaard – „Iridescent Spirit”