Rugă
Clipă rătăcită în pridvorul vieții, deschide căile iubirii răspândește lumii aroma eternicei iubiri. Îmbracă pruncii în albe veșminte de puritate și clădește în suflete cetăți de sentiment perfect și curat de dragoste. Coace-ți azima la flacăra visului și stropește-o cu prea dulcele nectar al fericirii. Alungă trădarea și ura, nepăsarea și indiferența în ocnele întunecate ale uitării și lasă peste ele aroma morții. Dezleagă vieții oda încătușată a nașterii de prunci și dă-i avânt spre eternitate. Cântă simfonia frumosului peste nudele sentimente ale celor ce iubesc, acoperă-le trupurile în diafan poem dătător de sublim. Întoarce aripa ta către noi și șterge-ne uscatele lacrimi ale trădării, tămăduiește-ne rănile sufletelor de neghiobia gestului și cuvântului, împarte vis și candoare peste lume.
Lasă…
Lasă-ți visul la poarta inimii mele. Sunt cea mai în măsură să am grijă de el. Lasă-l! Nu zdrobi ecoul mut al orologiului ce bate miezul nopții. Închide ochii și visează-mă! Trimit către tine blestem de iubire. Primește-l! Apoi ia-ți făptura și mi-o adu în dar. Iubește-mă flămând până când trupul îți va cădea frânt de durere. Lasă pasul desculț, al nudului sentiment ce te doboară, să spargă gândul încătușat în călimară și desenează-i aripi, pentru a-și găsi zborul în a ta înălțare. Desenează-mi cu finele degete ale sărutului fiori adânci în inimă și apoi pictează-i cu nemurire. Adună-mă pe o geană a zorilor de zi, transformă-mă într-un cuvânt și păstrează-mă pe ale tale buze, dăruindu-mi sărutul fiecărei clipe. Cerșește-mă vieții să fiu doar a ta. Dezgolește-mi mutele poeme și dăruiește-le un ecou. Împletește respirațiile noastre într-o sublimă odă a iubirii, lasă-mă să poposesc, la ceas târziu de seară, pe a ta geană cu picuri de vis.Transformă patima iubirii în extaz. Cuibărește în ale noastre trupuri simfonia păcatului tolănit pe albele cearșafuri ale destinului și scrie eternității povestea noastră.
Pași
Pășesc pe ale mele gânduri ce trosnesc sub greutatea tristeții. Un pas, o durere. Un pas, o dezamăgire, un pas o lacrimă. Pași ce rătăcesc prin tristele locuri ale unei cetăți nebotezate, pași răniți de nud și sec sentiment, pași sângerând sub ploaia cuvintelor pornită de slobode guri. Mă târâi greoi sub ninsoarea silabelor înghețate de venin, plec capul și pășesc mai departe dăruind picături de frumos eternității. Rog cerul să-și aprindă licuricii iubirii și să-i disipe peste lume. Alerg printre clipe, grăbită de timp, cerșesc o iubire, dărui un sărut, îmbrac un vis. Colorez secunda rămasă agățată de o speranță, șterg lacrima arsă de dezamăgire, mângâi cu dorul setea de viață. Și aștept.
Te caut. Cerșesc lumii făptura ta rămasă fără umbră în golul vieții. Rătăcesc pe pustiile străzi încărcate de amintiri. Culeg cenușa amintirilor din suflet și o dăruiesc celor patru zări. Șterg lacrima ce-mi umezește ochiul nevolnic, încercând să opresc potopul ce-i urmează. Aștept ziua când voi găsi fericirea.
———————————–
Emilia-Paula ZAGAVEI
13 februarie 2019