O ALTĂ CALE, ALT ZENIT…
Mai vino câteodată să mă mai vezi ce fac,
Să vezi ce haină ți-am împletit cu-andrele…
De multe ori o stric, de nu-mi pare pe plac,
Chiar ferfeniță o fac, ades vrând s-o prefac
Chiar si culori i-am pus, cu visurile-mi rebele,
Pictând sori, lună și stele…
Așa… să treacă vremea, c-ai plecat demult
Și drumul spre căsuța mea ți-e troienit…
Amândoi ne-am schimbat poate prea mult,
De ani, ce ne căzură pe umeri, în tumult…
Orologiu mi-a rămas în colțu-i-ncremenit
Și geamu-n colb, îngălbenit…
Hai pe-ulicioară, chiar de bântuie fantome,
Pe la colțuri curioase cu priviri fosforescente…
Pândesc doar jinduind, trezite ca din come,
La vreo viață mai vibrantă, plină de arome…
Nu te teme, că ne-au mai rămas momente,
Chiar de-s clipe somnolente…
Mai vin-o pe la mine, mâinile să mi le-ntinzi,
Mai prinde-mă de braț, cât sunt eu de fragilă…
Cu dor, ca altădată, poate vrei să mă cuprinzi,
Doar stai să-ntorc anapoda, de pe pereți oglinzi,
Să nu se oglindească-n ele a diavolului pupilă,
Și chipu-mi veșted, de argilă…
Cu palma ține-ți șoapta, peste uscate buze,
Că mult timp n-avem și-o să ne fugă izgonit…
Doar ce ne-a mai rămas, un pic să ne amuze,
Jucându-ne de-ascunselea, cu clipele mofluze,
Să le-amăgim pe drumul, de noi desțelenit,
Pe-o altă cale, alt zenit…
NICIODATĂ NU-I TÂRZIU…
Niciodată să nu spui, că poate-i prea târziu,
Ca iarăși să-ntâlnești, în drumu-ți fericirea…
Când gol îți pare sufletul și îl simți pustiu,
Deschide larg brațele, spre cerul argintiu,
Alungă norii cenușii prinzând cu privirea,
Din soare strălucirea…
Coșmarele alungă, din nopțile obscure…
Ascultă vocea liniștii cum lin șoptește…
Adevăruri vei afla, nestinsele și pure,
Nimeni n-o putea, din nou să ți le fure,
Sădește-le adânc în suflet și zâmbește,
Iubește-te și iubește…
La atâtea minuni ce există pe-astă lume,
Deschiși ochii să-ți fie, cu inima să simți…
Privește-n jurul tău, credința să te-ndrume,
Ca ceața s-o înfrunți, ridică-te din hume
Și sigur vei răzbi, din capcanele cu zimți,
Doar tu să nu te minți…
Chiar de-ai fi-ntâlnit, în viață piedici multe,
Încrederea pierzând-o, lovită de atacuri,
Urechea să ți-o pleci, frumosul să asculte
Închizând-o la vești rele, vorbe și insulte,
Importanță nu da, la mărunțișuri, fleacuri,
La răni găsi-vei leacuri…
Niciodată nu-i târziu s-o iei de la-nceput,
Orice a fost cândva, pune titlul de sfârșit…
Îți stă viața-n față, ai de văzut și de făcut,
Bucurii să furi din clipe și uită de trecut,
Întinde-ți larg aripa, te-avântă spre zenit,
Cu ochii țintă spre-nfinit…
—————————–
Anna-Nora ROTARU (PAPADIMITRIOU)
Atena, Grecia
4 februarie 2019