Mariana NISTOR: Lacrima

Lacrima

 

Prea tăcută
Și prea târzie ninsoare îmi ești,
Într-o prea devreme iarnă…
O lacrimă rătăcită,
Fără identitate,
Se așează
Obosită de dor
Și tristețe
În privirea ta…
Când vei simți toată iubirea,
Suspinul,
Strigătul ei mut,
Poate o vei plânge tu
Pentru mine,
Pentru elegia nesfârșită a
Visului neîmplinit…

––––––––-

Mariana NISTOR

(Pseudonim Măriuca Miriam)

22 ianuarie 2019

 

 

Lasă un răspuns