Astăzi îndrăznesc a-ți scrie, prieten drag. Tu vei citi în stele ale mele rânduri, care poate te vor îmbuna și te vor motiva să trimiți peste lume dorința de frumos, dragostea de poezie, setea de iubire, nevoia de bunătate. „Cu amândouă mâinile inima ți-o ții” peste lume, presărând cu zgârcenie din pefecțiunea ta peste ale noastre suflete nevolnice și însetate de frumos cuvânt. Liniștea-ți neliniștită tresare sub tăcerea glasului din gând, așteptând înfăptuirea unei minuni, o răsărire „din umbra vremilor, încoace”. Ridică-ți geana ce se lasă grea peste a mea existență, doinește peste mine muze aducătoare de frumos, binecuvântează-mă cu ale tale trăiri. Iartă-mi greșeala condeiul stângaci, pana incultă ce scrijelește foaia cuminte, cuvântul așezat pe malul soarelui. Iartă-mi gândul obraznic și iubirile abstracte oglindite printre galbenii nuferi ce stau îmbrățișați a sfârșit. Iartă-mi stângăcia iubirii și mă călăuzește spre perfecțiunea sentimentului curgător de nectar prin al meu trup și suflet. Respiră odată cu mine și învață-mă a trăi, transformă-mă într-un fir de praf ce șade pe al tău pantof pentru a-ți însoți pașii prin timp. Învață-mă să cunosc patima iubirii transformată în extaz, să-mi găsesc îngerul ce râde cu o albă veselie, să îmbrac ale mele grădini în „râuri de cântec cu flori de iubire”. Învață-mă să trec peste neputința oamenilor de a iubi și ajută-mă să alung săracia de trăiri și zgârcenia de sentimente.
Ajută-mă să dau strălucire cuvântului și nemurire iubirii. Atât te rog, ajută-mă!
———————————–
Emilia-Paula ZAGAVEI
13 ianuarie 2019